Elevii ar putea învăța în trimestre de la toamnă, în loc de semestre. Viitorul anul școlar ar putea fi extins pentru a putea fi recuperată materia pierdută prin predarea online în ultimul an, o dată cu pandemia de COVID-19, dar numai dacă sindicatele din învățământ, elevii și părinții vor fi de acord.
Reporter: Nicoleta Stoian – Ministrul Sorin Cîmpeanu a afirmat că instituția pe care o conduce susține extinderea anului școlar, cu atât mai mult cu cât este necesară recuperarea pierderilor educaționale generate de predarea online. El a vorbit însă şi despre nevoia de predictibilitate în sistemul de învățământ, mai ales acum când criza sanitară a impus numeroase schimbări într-un timp scurt. Sorin Cîmpeanu a adăugat că Ministerul Educației va avea anul acesta și inițiativa de a propune extinderea perioadei de cursuri în învățământul preuniversitar, începând cu anul școlar 2022-2023, urmând ca, în acest sens, să fie inițiate consultări. El spune că vor fi luate în considerare toate soluțiile ce vor rezulta din aceste consultări, fără a exclude nici revenirea la trimestre, nici extinderea duratei cursurilor și nici alte variante ce vor rezulta în interesul pregătirii elevilor./cpodea/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 aprilie