Realizator: Trei pacienți au decedat în această seară în capitală din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen a unității mobile în care se aflau. Poliția a declanșat deja o anchetă în acest caz.
Reporter: Gabriela Mitrovici – La doar trei zile de la darea în funcțiune a unității mobile de terapie intensivă, instalate în curtea Spitalului Victor Babeș din București, a survenit o defecțiune care a întrerupt alimentarea cu oxigen. Opt pacienți erau conectați în acel moment la ventilatoare. Trei dintre ei au decedat, iar alți cinci au fost transferați rapid, unul într-o altă secție a spitalului, iar ceilalți la alte unități din capitală – a precizat Ministerul Sănătății. Poliția a declanșat o anchetă pentru stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-au produs decesele, iar trupurile morților vor fi transportate la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Primarul general al capitalei, Nicușor Dan, a transmis condoleanțe familiilor victimelor, a sesizat Parchetul și a solicitat colaborarea deplină la cercetări a angajaților spitalului. Departamentul pentru Situații de Urgență a explicat că personalul medical a semnalat avaria și a comunicat echipei tehnice a spitalului că ventilatoarele prezintă o alarmă de presiune crescută. Reprezentantul firmei distribuitoare a acestora a refuzat să intre în unitatea mobilă, deși i s-a oferit echipament de protecție. Unitatea mobilă de terapie intensivă a fost dată în funcțiune sâmbătă. DSU a precizat că s-a ocupat doar de instalarea acesteia și că reglarea, monitorizarea și operarea sa cad în sarcina echipei tehnice a spitalului./rpatulea/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (12 aprilie)