Primarii din Minneapolis şi St.Paul au declarat stare de urgenţă şi au impus o carantină pe timp de noapte în cele două oraşe americane, după tulburările care au urmat uciderii unui om de culoare de către poliţie. Poliţia americană a spus că uciderea lui Daunte Wright a fost un accident, pentru că poliţistul implicat a scos din greşeală arma în loc de pistolul cu electroşocuri (taser). După incident au izbucnit proteste violente. Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a făcut apel la protestatari să demonstreze paşnic. „Nu există absolut niciun fel de justificare – niciuna – pentru jaf, nu există niciun fel de justificare pentru violenţă. Protestele paşnice sunt de înţeles – şi înţelegem că este cât se poate de reală durerea şi şocul din cadrul comunităţii de culoare, este cât se poate de serioasă şi are consecinţe. Dar acest lucru nu justifică violenţa şi nici jaful”, a declarat Joe Biden./mbaciu/ilapadat
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 aprilie)