Politica sancțiunilor a Statelor Unite ale Americii împotriva Rusiei nu răspunde intereselor popoarelor celor două ţări, iar acțiunile administrației președintelui SUA, Joe Biden, nu reflectă interesul faţă de normalizarea relațiilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „O astfel de politică, am subliniat acest lucru în repetate rânduri, nu corespunde intereselor popoarelor celor două puteri nucleare principale, care poartă răspunderea istorică pentru soarta lumii” – a declarat Zaharova, în timpul unui briefing de presă. „Într-o convorbire cu președintele Rusiei, Joe Biden și-a exprimat interesul pentru normalizarea relațiilor ruso-americane. Dar acțiunile administrației sale (a preşedintelui Biden) demonstrează contrariul” – a subliniat diplomatul rus, adăugând că Moscova a avertizat de nenumărate ori Washingtonul despre consecințele instituirii sancțiunilor antiruse./ssirbu/atataru
(www.ria.ru – 15 aprilie)