Bernie Madoff, cel care a organizat una dintre cele mai mari escrocherii din istorie, a murit în închisoare în Statele Unite.
Madoff a murit din cauze naturale, potrivit presei americane.
Bărbatul ispășea o pedeapsă de 150 de ani în închisoarea federală din Butner, în Carolina de Nord.
În 2009, Madoff a pledat vinovat de o fraudă care a afectat aproximativ 37.000 de persoane din 136 de țări: printre victimele sale, au fost și personalități cunoscute, precum Steven Spielberg, Kevin Bacon și Elie Weisel, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace.
Anul trecut, Madoff a depus o cerere de eliberare, invocând motive serioase de sănătate: o boală de rinichi în faza terminală. Cererea sa a fost respinsă, însă, deoarece, „mulți oameni încă suferă pentru una dintre cele mai mari infracțiuni financiare din toate timpurile”, au spus judecătorii.
Patru persoane apropiate și-au luat propria viață după scandal: printre ei, fiul său Mark.
Trebuie spus că Madoff a colaborat, apoi, cu anchetatorii, pentru a recupera parțial banii furați și a compensa astfel investitorii: în cele din urmă, aproximativ 13 miliarde de dolari au fost redistribuite în rândul celor înșelați, dintre cei 65 de păgubiți în total./oavram/ddaniela
(https://it.euronews.com – 14 aprilie)