Conform deciziei Guvernului Ungariei, programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic se va încheia până la sfârşitul anului 2022 – a declarat joi, în comuna Pecica din judeţul Arad, István Grezsa, comisar ministerial responsabil, printre altele, pentru derularea acestui program. István Grezsa a participat la amplasarea capsulei timpului unei grădiniţe care se află deja în construcţie în micul oraş cu majoritate românească, situat la aproximativ 30 km de frontiera de stat dintre Ungaria şi România. După eveniment, oficialul ungar a declarat telefonic Agenţiei ungare de Presă MTI: până la încheierea programului, numărul grădiniţelor de limbă maghiară nou construite în ţările învecinate cu Ungaria va creşte la 176, în acelaşi timp fiind renovate alte 773 de grădiniţe. În cadrul acestui program care durează pe mai multe cicluri parlamentare şi are un buget total de 61 miliarde forinţi (170 milioane euro), au mai fost construite şi 400 de spaţii de joacă şi zeci de terenuri de sport. Totodată, o cantitate mare de echipament didactic a fost predat grădiniţelor maghiare din afara graniţelor Ungariei. István Grezsa a adăugat: dezvoltarea infrastructurii grădiniţelor a fost însoţită şi de o dezvoltare considerabilă în domeniul resurselor umane. În cadrul evenimentului desfăşurat joi, capsula timpului a fost amplasată într-una din pietrele fundaţiei grădiniţei aflate în construcţie la Pecica. Aşezământul construit de biserica reformată va găzdui o grupă de creşă şi două grupe de grădiniţă cu program prelungit pentru 60 de copii maghiari. Investiţia costă 220 milioane forinţi (613 mii euro). István Grezsa a declarat: exemplul fostului ministru al cultelor, Kunó Klebelsberg, ne învaţă că vremea construcţiilor vine când viaţa de zi cu zi e plină de greutăţi şi lipsită de perspective. Născut la Pecica, Klebelsberg a îndeplinit timp de 10 ani, în perioada interbelică, funcţia de ministru al cultelor şi educaţiei publice, în acest timp a realizat reforma educaţiei din Ungaria. „În această perioadă de pandemie, evenimentul de azi poartă un mesaj foarte benefic, deoarece moştenirea ministrului Klebelsberg cuprinde un număr imens de instituţii construite în Ungaria, într-o epocă în care ţara a fost «răstignită» atât din punct de vedere politic, cât şi economic” – a spus István Grezsa. Politicianul a adăugat: aşezarea pietrei de temelie a avut loc sum semnul consensului interconfesional şi interetnic, având în vedere că orăşelul de 12.700 locuitori are o populaţie maghiară de doar 28%, marea majoritate a acestora fiind de religie romano-catolică. În ciuda acestui fapt, grădiniţa va fi ridicată de biserica reformată, aflată într-o situaţie de dublă minoritate. Cu ocazia aşezării capsulei timpului, primarul maghiar al localităţii, Péter Antal, reprezentant al PNL, a promis că va sprijini obţinerea autorizaţiilor necesare pentru funcţionarea instituţiei, iar consiliul local va finanţa funcţionarea acesteia./ademeny/dstanesc
Acasă ROMANIA Relatii internationale Oficial ungar: Programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic se va...