Consilierul pentru securitate al preşedintelui american, Joe Biden, a declarat în cadrul emisiunii de duminică de la CNN „State of the Union”, că guvernul american a informat Rusia de faptul că „vor exista consecinţe” dacă criticul Kremlinului, Aleksei Navanîi, va deceda în închisoare. „Am comunicat guvernului rus că ceea ce se întâmplă cu Navalnîi în custodia lor este responsabilitatea lor şi că vor fi traşi la răspundere de comunitatea interaţională”, a declarat Jake Sullivan pentru CNN. „În privinţa măsurilor specifice pe care le-am adopta, analizăm o varietate de costuri diferite pe care le-am impune şi nu le voi afirma public acum, însă am comunicat că vor exista consecinţe dacă domnul Navalnîi va muri”, a adăugat consilierul. Anterior, Reuters a relatat că Navalnîi este în pericol tot mai mare de insuficienţă renală, iar vederea sa se deteriorează, după mai bine de două săptămâni de greva foamei. Navalnîi, în vârstă de 44 de ani – opozant proeminent al preşedintelui Vladimir Putin – a început să refuze alimentele începând de pe 31 martie, în semn de protest faţă de refuzul autorităţilor penitenciare de a-l trata adecvat pentru durerile acute de spate şi de picior./mbrotacel/gpodea
REUTERS – 18 aprilie