CIA a încercat să îl asasineze pe Raul Castro în 1960, oferind 10.000 de dolari unui pilot care urma să îl transporte pe fratele lui Fidel Castro de la Praga la Havana pentru a provoca un „accident”, dezvăluie mai multe documente declasificate, publicate acum de Arhiva Securității Naționale din Washington.
Pilotul, Jose Raul Martinez, care fusese recrutat de CIA, ceruse în schimb, și obținuse, de la agenție să le ofere educație universitară celor doi fii ai săi, dacă va muri în timpul operațiunii.
După ce Martinez a plecat la Praga, totuși, cartierul general al CIA din Statele Unite a decis să anuleze misiunea. „Nu continuați planul”, scrie într-un mesaj trimis la Havana, care nu a fost niciodată primit de Martinez, acum plecat și de negăsit.
Însă, el însuși nu a dus la bun sfârșit ceea ce i s-a ordonat: întors în Cuba, pilotul a spus persoanei sale de contact că nu a avut „posibilitatea de a provoca un accident așa cum au spus”.
Povestea aruncă, oricum, o nouă lumină asupra „unui trecut întunecat și sinistru în operațiunile SUA împotriva revoluției cubaneze”, a declarat pentru AFP Peter Kornbluh, analist la Arhiva Securității Naționale. „Pe măsură ce era Castro ajunge oficial la final, politicienii americani au ocazia să lase în urmă acest bagaj istoric și să se angajeze în viitorul post-Castro al Cubei”.
Însuși Fidel Castro a sfidat 11 președinți americani și a supraviețuit numeroaselor comploturi de asasinat, 638 conform Guinness Book, precum și încercarea eșuată a unei invazii a SUA în Golful Porcilor, acum 60 de ani.
https://www.ansa.it/
ANSA (Italia), 17 aprilie 2021
Traducerea: Oana Avram