Boiko Borisov nu va candida la preşedinţia Bulgariei

Premierul demisionar Boiko Borisov a anunţat, într-o postare pe Facebook, că nu va candida la preşedinţia Bulgariei. „Dacă îl lasă pe preşedintele Rumen Radev să se lupte pe scena politică în locul lor, suntem gata să fim adversari categorici ai acestui cabinet din culise şi să ne întâlnim la noi alegeri, oricând ar fi acestea. Dacă partidele, care astăzi demonstrează o imensă majoritate în parlament, nu formează un guvern, ci aleargă împreună la preşedintele Radev pentru a le face un cabinet interimar, va fi o manifestare a iresponsabilităţii şi fricii. Ura care îi uneşte astăzi funcţionează, însă, pentru scurt timp. După aceea, este necesar să îşi demonstreze capacitatea. Noi, spre deosebire de oamenii din culise, vom purta discuţii oficiale în sprijinul guvernului pe care l-am propus. Echipa noastră de negocieri va acţiona în mod constructiv, deoarece succesul alegerilor şi încrederea uriaşă care ne-a fost acordată prin vot, ne obligă să fim cât mai responsabili faţă de stat”, a menţionat liderul partidului GERB./ddaniela/dstanesc

(www.focus-news.net – 21 aprilie)