Clădirea în care funcţionează Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina, unde astăzi s-a produs un incendiu, are autorizaţie de securitate la incendiu, obţinută în vara anului trecut. Clădirea a fost reabilitată în 2020 printr-o investiţie a Consiliului Judeţean Olt şi toate dotările din acest spaţiu sunt noi – ne-a transmis corespondenta noastră Laura Stoican. Incendiul izbucnit la prânz ar fi fost declanşat de un pacient aflat în izolator. În total, 36 de pacienţi se aflau în clădire în acel moment. Opt dintre ei au fost transportaţi la UPU, iar ceilalţi au fost evacuaţi şi transportaţi la alte unităţi medicale, în stare bună./lcoman/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 aprilie)