Peste 12.000 de cazuri noi de coronavirus şi 429 de decese înregistrate în Ucraina ultimele 24 de ore

Autorităţile sanitare din Ucraina au confirmat, miercuri, 12.162 de cazuri noi de coronavirus, după prelucrarea a 109.007 teste – scrie agenţia RBC. Ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, a precizat pe Facebook că, în ultimele 24 de ore, 429 de persoane infectate au decedat, alte 4.411 au fost internate în spital, iar 14.720 de pacienţi s-au vindecat de COVID-19. Bilanţul pandemiei în Ucraina a ajuns, astfel, la 1.974.118 infectări, 40.796 de decese şi 1.514.472 de cazuri vindecate. În acest moment, în Ucraina mai sunt 418.850 de cazuri active de COVID-19./sdan/denisse

(www.rbc.ua – 21 aprilie)