Senatorii au votat în favoarea cererii DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale a fostului ministru PSD al sănătății, Florian Bodog. S-au înregistrat 98 de voturi pentru, 24 împotrivă și o abținere. Grupurile parlamentare PSD, PNL, USR PLUS, AUR și UDMR au votat pentru ridicarea imunității senatorului social-democrat. În timpul dezbaterilor, Florian Bodog a spus că nu are nimic de ascuns și că are încredere în justiție, menționând că imunitatea nu trebuie privită ca un privilegiu. Fostul ministru al sănătății este acuzat de DNA de fapte de corupție, a transmis reporterul Radio România Actualităţi, Amalia Bojescu. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 aprilie)/ilixandru/dstanesc