Tensiuni între Cehia şi Rusia

Guvernul din Praga solicită statelor membre ale Uniunii Europene şi NATO, ca din solidaritate faţă de Cehia, să îi expulzeze din ţările lor pe membri identificaţi ai serviciilor secrete rusești – transmite Deutsche Welle citându-l pe ministrul de externe ceh, Jan Hamacek.

Relaţiile dintre Cehia şi Rusia au devenit tensionate după ce la Praga s-a anunţat că 18 diplomaţi ruşi au fost expulzaţi deoarece au lucrat sub acoperire pentru serviciile secrete ruseşti. Motivul concret a fost că în viziunea Cehiei există o suspiciune întemeiată că serviciile secrete ruseşti au fost implicate în explozia care a avut loc în anul 2014 la magazia de muniţie din Vrbětice. Atunci 50 de tone de muniţie au sărit în aer în magazia de lângă satul Vrbětice, care se află în apropierea graniţei cu Slovacia. În urma deflagraţiei două persoane şi-au pierdut viaţa.

Autorităţile cehe susţin că în spatele exploziei au stat probabil aceiaşi agenţi care l-au otrăvit cu novicioc pe Serghei Skripal şi pe fiica acestuia în Londra.

Moscova, prin purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Maria Zaharova, a calificat expulzarea drept un gest „agresiv şi ostil”, care reprezintă continuarea politicii antiruseşti dusă de Praga în ultimii ani. Ca răspuns la măsurile luate de guvernul ceh, Rusia a expulzat 20 de diplomaţi cehi din Rusia.

Hamacek a declarat că l-a convocat pentru miercuri pe ambasadorul Rusiei la Praga pentru a-i comunica măsurile pe care Cehia intenţionează să le întreprindă în acest caz (şeful diplomaţiei cehe nu a detaliat care vor fi aceste măsuri). Funcţionari din aparatul diplomatic ceh au declarat pentru Reuters că Moscova are mai mulţi diplomaţi în Praga decât are Cehia în Moscova, astfel expulzările au afectat mai mult munca diplomaţilor cehi.

Creşterea tensiunilor dintre Cehia şi Rusia divizează şi statele din grupul Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria). Polonia, din motive istorice (şi nu numai), are în mod tradiţional o relaţie rece cu Moscova, în timp ce Ungaria s-a apropiat spectaculos de regimul lui Vladimir Putin. În luna ianuarie Ungaria a blocat adoptarea unei declaraţii comune a UE prin care ar fi condamnat reprimarea în forţă a demonstraţiilor pentru susţinerea lui Aleksei Navalnîi. În Slovacia a izbucnit recent o criză guvernamentală, după ce fostul premier Igor Matovič a comandat vaccinul rusesc anticovid Sputnik-V, fără consultarea partidelor din coaliţie.

Székely Ervin, RADOR