Preşedintele Klaus Iohannis participă la un eveniment dedicat Zilei Pământului

Ziua Pământului este sărbătorită astăzi într-un context în care s-au înmulţit avertismentele privind efectele grave ale activităţii omului asupra naturii.

Un raport recent al Agenţiei internaţionale pentru energie estimează că emisiile de carbon sunt pe cale să crească cu 1,5 miliarde de tone anul acesta, întrucât consumul masiv de cărbune din Asia şi, în special, din China, depăşeşte creşterea energiei din surse regenerabile. Aceasta ar fi a doua cea mai mare creştere anuală a emisiilor de carbon legat de consumul de energie din istorie, însă sunt tot mai mulţi oameni şi autorităţi naţionale şi internaţionale care fac eforturi pentru combaterea schimbărilor climatice, iar Ziua Pământului a avut şi are un rol important în popularizarea problemelor de mediu.

Printre susţinătorii protejării mediului este şi preşedintele Klaus Iohannis care participă acum în Parcul Naţional natural Văcăreşti din Bucureşti la un eveniment dedicat acestei zile.

Reporter: Oana Bâlă – Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după ce a vizitat Parcul natural Văcărești, că îi va acorda Înaltul Patronaj, în condițiile în care, în opinia sa, această zonă are nevoie de mai multă atenție. Mai multă atenție trebuie acordată mediului, dar și naturii, a mai spus şeful statului și a subliniat că există un deficit de zone verzi în multe oraşe din ţară.

Președintele României a răspuns şi întrebărilor jurnaliștilor și a afirmat că va convoca o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării săptămâna viitoare, pentru a analiza tensiunile din Marea Neagră dintre Rusia și Ucraina. El a calificat situaţia drept îngrijorătoare și a menționat că țara noastră știe foarte bine din teren ce se întâmplă în acea zonă şi face în acest moment o evaluare din punct de vedere diplomatic. /cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  -22 aprilie