Cu doar o săptămână înaintea Sfintei Sărbători a Paștelui, este timpul să ne pregătim temeinic de un decor ceva mai primăvăratic și cu totul special, în așteptarea Iepurașului și a cadourilor mult râvnite. Pentru a întâmpina cum se cuvine această sărbătoare putem recurge la câteva metode inedite de înfrumusețare a locuinței, apelând la două dintre cele mai vesele și nostime modele, egalate în popularitate poate doar de proaspetele imprimeuri florale. Dungile și bulinele, căci despre ele este vorba, au reprezentat dintotdeauna un prilej de încântare și bună dispoziție, constituind, totodată, adevărate trucuri prin care putem imprima o anumită stare spațiului în care le utilizăm. Dungile, spre exemplu, pot mări vizual orice zonă, cel puțin la nivelul optic, fiind extrem de versatile și adăugând un plus de interes oricărei încăperi. Nici varianta ceva mai jucăușă a dungilor, bulinele, nu se lasă mai prejos, aceste motive decorative, de la clasicele „polka dots” până la imprimeuri elegante în culori holografice, putând da viață unor amenajări fresh, tinerești și de-a dreptul vibrante. La fel de versatile ca și suratele lor ceva mai sobre și elegante, bulinele sunt utilizabile în absolut orice formă sau culoare, și numai bune de asortat cu alte forme geometrice. Oriunde veți alege să le folosiți, cu siguranță spațiul respectiv va emana personalitate și va fi plin de savoare.
Cum să includem dungile în designul interior
Cele mai noi colecții ale designerilor de fashion din Europa abundă în modele cu dungi. De la cele enorme la cele tip zeghe îndrăznim să afirmăm că toate sunt pline de grație și farmec. Drept urmare, home designul, inspirat, de cele mai multe ori, din modelele și pattern-urile din modă, nu este nici el departe de tendințele de pe catwalk. Așadar, vă puteți înconjura liniștiți de modele cu dungi, pentru că se poartă! Decorarea cu dungi nu este așa dificilă pe cât s-ar putea crede, dar există mari șanse ca, în cazul în care abuzați de ele, efectul să fie exact opusul. Pentru a nu repeta deranjant sau obositor de mult modelele cu dungi, dar și pentru a păstra totuși un aranjament de mare impact asupra camerei, există, cum este și normal, câteva modalități de a menține un echilibru. Dispuse într-o varietate de lățimi, forme și culori, puteți câștiga pariul cu designul „dungat” insolit și ultramodern, prin folosirea tapetului, a tablourilor, covoarelor și țesăturilor, dând dimensiune spațiului prin modele subtile.Dungile au „îndurat” de-a lungul anilor, și continuă să o facă și astăzi, foarte multe reveniri în forță, tocmai pentru că sunt agreabile, plăcute și amuzante.Cu ajutorul lor veți crea încăperi moderne cel puțin interesante, sofisticate și rafinate sau îndrăznețe și distractive.
* Dungi pe podele și pereți – Dacă sunteți în căutarea unei modalități îndrăznețe de a include această tendință în propriul decor, atunci pictarea unui perete sau a podelei în dungi alb-negru este alegerea cea mai potrivită.
Pereți
– Dacă doriți pereți în dungi, există două modalități de a-i obține. Fie puteți folosi tapet, fie îi puteți picta. Vopsitul în dungi necesită un pic mai multă îndemânare și răbdare, dar nu este atât de dificil pe cât pare. Atenție, nu întreceți limita, alegeți un singur perete principal pentru a-l vopsi în dungi, nu întreaga încăpere. Dungile funcționează foarte bine și ca imagini de fundal. Și pereții despărțitori din lemn pot forma un model „cu dungi” în jurul unui spațiu. Tapetul cu dungi ton-sur-ton are un efect subtil, care adaugă eleganță și distincție interioarelor, dându-le un aer tradițional și sofisticat. Creați un hol de intrare alb – negru, cu un perete îndrăzneț în dungi, care va permite mobilei și accesoriilor să impresioneze. Nu trebuie neapărat să mergeți pe ideea de alb – negru, ci puteți alege propriile culori care să se potrivească cu nuanțele existente în cameră. Dungile se potrivesc oriunde aveți în plan să dinamizați spaţiul – în hol, pe pereţii din zona de trecere sau acolo unde nu există nimic pe perete şi nici nu aveți loc să puneți mobilă sau alte obiecte. Se potrivesc foarte bine în camerele copiilor! Feriți-vă să decorați în dungi un perete pe care există deja multe tablouri, fotografii sau piese de mobilă, pentru că veți obţine un efect mult prea aglomerat. Singurul caz în care dungile nu deranjează este atunci când mobila este albă sau neagră şi are un design minimalist. Bunăoară, puteți dinamiza orice ambient dacă vopsiți măcar un perete în dungi, dar atenţie la efectele optice pe care le obţineți. Dungile verticale vor da senzaţia unui spaţiu mai înalt, pe când cele orizontale vor face ca încăperea să pară mai lată şi mai joasă. Deşi pare simplu, vopsirea în dungi presupune efort şi răbdare, mai ales pentru amatori, dar este o excelentă metodă de deconectare. În cazul în care veți apela la metoda vopsirii, trebuie să trasați uşor, pe suprafaţa peretelui, dungile cu creionul. Apoi, este recomandat să aplicați mai întâi culoarea cea mai discretă, mai deschisă, pentru că este mult mai uşor să o corectați dacă greşiți. După ce ați obţinut primele dungi, aplicați bandă adezivă din hârtie, ca să delimitați spaţiile pentru următoarele dungi în culori mai tari. Banda adeviză din hârtie se foloseşte pentru a păstra linia dreaptă a dungilor, dar şi pentru a împiedica vopseaua de culori diferite să se amestece. Dacă faceți dungi verticale, începeți de sus în jos. Astfel preveniți scurgerile de vopsea în partea inferioară. Dacă vreți să faceți dungi orizontale, este mai bine ca trafaletul să aibă lăţimea mai mică decât cea a dungilor pentru că astfel veți controla mai bine mişcările şi puteți aplica mai repede şi mai uşor vopseaua. După ce ați terminat de vopsit, îndepărtați imediat, dar cu mare grijă, banda adezivă. Altfel, vopseaua se va usca pe banda adezivă şi o va lipi de dunga proaspăt trasată. La final, este bine să aveți la îndemână şi o pensulă mică pentru retuşuri, dacă vă doriți ca totul să fie perfect. Puteți, la fel de bine, miza și pe imperfecțiunile nou create în urma îndepărtării benzii adezive, obţinând nişte efecte foarte interesante.
Podele
– Dacă aveți o podea deschisă, un covor îndrăzneț în dungi este o modalitate foarte bună de a încorpora această tendință. Optați pentru covoare cu tonuri înalte de contrast și în culori neașteptate care năucesc. Covoarele ancorează spațiile, oferindu-le textură și culoare, și sunt o modalitate foarte bună de a introduce dungi versatile, non-permanente în schema de decorare. Carpetele dungate au un impact pătrunzător în orice spațiu. Aveți posibilitatea să le utilizați chiar și pe un hol de intrare, pentru a defini zona respectivă. Rețineți: Atașați un strat subțire de cauciuc pe partea de dedesubt a covorului, astfel încât acesta să nu mai alunece. Într – o cameră de zi, un covor în dungi poate fi folosit pentru a defini o zonă mică de relaxare și poate fi legat cu restul decorului, folosind câteva accesorii negre cu model. Rețineți: Cu cât veți folosi mai multe modele sau țesături cu dungi, cu atât mai minimalist (dacă ne permiteți exprimarea) va trebui să rămână decorul. Alegeți accesorii coordonate cu culorile dungilor utilizate în cameră pentru a crea un efect plăcut asupra ochiului. Nici baia nu trebuie să vă scape din vedere când vine vorba de decorarea în dungi. Gresie, faianță, corpuri de iluminat, elemente decorative, accesorii, toate pot fi uimitor de „vărgate”. Orizontale sau verticale, veți fi surprinși de efectul pe care pereții dungați îl pot adăuga acestui spațiu micuț.
* Adăugați perne și/sau cearșafuri în dungi – Pernele sunt un mod foarte ieftin și simplu de a vă cufunda căpșorul în această tendință modernă. Încercați diferite combinații de dungi și culori sau folosiți un singur model de perne în dungi pe canapeaua din living pentru un aspect curat și minimalist. Diagonale, verticale, orizontale, late, înguste sau în zig-zag dungile vă vor ajuta să vă personalizați spațiul de locuit. Țesăturile dungate pot transforma mobila obișnuită în piese declarative.
* Agățați perdele sau draperii în dungi – Atunci când pictarea pereților sau aplicarea tapetului nu este o opțiune, adăugați perdele sau draperii în dungi, care pot reprezenta exact elementul de care aveați nevoie. Alegeți unele în culori bogate și lungimi până în podea, pentru a crea iluzia de mai înalt. După cum am mai menționat, dungile sunt foarte bune prietene cu iluzia de mai înalt sau mai larg, în funcție de dispunerea lor. Jaluzelele în modele dungate oferă un cadru elegant oricărei camere.Dungile verticale intensifică vizual decorul general, mai ales atunci când sunt folosite deasupra cadrului ferestrei.Dungi orizontale adaugă o terminație modernă spațiului, lărgindu-l cel puțin la nivel vizual.
* Nu uitați de mobilier – Pentru o alegere extrem de „la modă”, adăugați o piesă de mobilier în dungi.Fie că este o canapea simplă sau o canapea ottoman, o masă laterală sau un dulap, desenele și modelele în dungi ale tapițeriilor sunt mai prezente ca oricând în magazinele de home design.Plasarea unui covor în dungi, cu model opus canapelei, tot în dungi, creează interes și contrast.Acest lucru funcționează excelent dacă țesătura canapelei și cea a covorului sunt din aceeași familie de culori.Ideea de a folosi dungi pe peretele din spatele patului, adaugă o caracteristică remarcabilă, care va scoate în evidență patul și va crește vizual înălțimea camerei, făcând-o să pară mult mai spațioasă. Introduceți un nou nivel de distracție în casă, prin utilizarea aparatelor electrocasnice cu modele în dungi.Puteți să modernizați cu ușurință o bucătărie printr-un frigider sau un cuptor cu microunde în dungi. Dacă vi se pare prea mult totuși, alegeți aparate mai mici, cum ar fi, un mixer sau un storcător de fructe. Dungile subtile în tonuri neutre adaugă structură și echilibrează unghiurile mai moi ale mobilierului, înălțând pur și simplu camera (și la propriu și la figurat). În ceea ce privește tapițeria, dungile sunt un acompaniament minunat al imprimeurilor florale sau geometrice. În modele groase, subțiri sau variate, toate oferă un contrast puternic și un accesoriu ideal pentru alte „amprente” solide.Dungile late dau mobilierului tradițional o actualizare contemporană, atât timp cât preiau indiciile de culoare de pe tapete, podele sau perdele.Modelele cu dungi șerpuite oferă o notă de veselie și șarm.
* Montați rafturi noi (sau desenați-le pe cele deja existente) – Dacă doriți să adăugați un strop de bucurie rafturilor deschise, luați o cariocă sau un marker și o riglă și începeți să trasați dungi… în orice direcție și orice cantitate. Pentru acel ceva în plus, amestecați dungile cu desene sau modele grafice. Puteți, de asemenea, să utilizați autocolante în dungi pentru a le aplica pe rafturile cu accesorii și decorațiuni. Dacă găsiți, și sunteți dispuși să cheltuiți ceva bani, puteți recurge la achiziționarea unor rafturi noi cu modele în dungi.
* Adăugați un pic de dramă – Dungile sunt o modalitate foarte bună de a introduce dramatismul într-o cameră monocromatică.O cameră de zi elegantă în nuanțe de negru și alb va fi reînviată instantaneu prin introducerea unui material textil cu dungi, pe canapea sau fotolii. Dungile nu trebuie să fie drepte pentru a fi numite dungi.Ele pot fi ondulate, în unghi, curbate, împodobite, inegale, sau chiar zebră.Dungile de un alt stil aduc o dinamică mai distractivă și mai contemporană interioarelor.Dungile zebră sunt întotdeauna în tendințe și imprimă un stil distinct oricărui stil de design interior, tradițional sau modern.Dungile zebră într-o altă culoare decât negru sau maro adaugă un impuls ludic spațiului.Într-o cameră all-white, covorul zebră va oferi o definiție clară zonei, ancorând camera.Dungile late aduc un aer foarte modern, lățimile variabile oferind bogăție și dimensiune unui spațiu.
* Vertical vs orizontal – În mod tradițional, dungile verticale au fost o cale obișnuită de urmat. Ele creează iluzia înălțimii, făcând astfel plafoanele să pară mai sus decât sunt cu adevărat. O schemă de culori ton-pe-ton (cum ar fi crem cu alb sau o versiune mată și lucioasă de aceeași culoare) creează un aspect delicat, clasic și frumos. Pe măsură ce culorile devin mai contrastate, aspectul devine mai puternic. Dungile orizontale sunt puțin mai îndrăznețe și moderne decât dungile verticale. Acestea fac ca încăperile să se simtă mai late și pot alungi spațiile. De asemenea, dungile orizontale sunt adesea considerate mai jucăușe – atunci când sunt folosite într-o varietate de culori și lățimi, fiind mai îndrăznețe, mai distractive și mai proaspete. O combinație de linii verticale și orizontale vă vor ajuta să măriți spațiul din punct de vedere al aspectului vizual, în timp ce dungile aranjate la un anumit unghi dau un aer mai viu și jucăuș camerei. Dungile de grosimi diferite și așezarea lor la distanțe inegale vor oferi o marcă distinctă casei dumneavoastră. În funcție de combinația de efecte pe care o veți folosi, puteți obține o atmosferă elegantă, sofisticată sau relaxată. Interioarele care emană eleganță au nevoie de detalii în dungi.
Sfaturi pentru o decorare de succes
* Evitați să folosiți culori aflate „în conflict”. Dungile sunt ele însele suficient de grafice pentru a crea un impact evident, deci este important să utilizați culori care fie contrastează, fie provin din aceeași familie de culori, în funcție de aspectul pe care îl căutați. Culorile care se „ciocnesc” între ele, precum portocaliu și violet sau roșu și roz, vor arăta mai degrabă agitate decât grafice și pline de culoare, abătând nedorit atenția de la amenajarea propriu-zisă.
* Folosiți culori puternice în zonele mici. Dacă vă este teamă să vă aventurați într-un spațiu mare, cum ar fi camera de zi sau dormitorul, un hol, baia sau chiar o debara, sunt câteva dintre locurile indicate unde puteți experimenta. Oamenii tind să nu petreacă prea mult timp în aceste spații, astfel că aspectul nu va deveni obositor sau copleșitor.
* Asigurați-vă că asortați dungile cu elemente de design mai puțin elaborate. Dacă aveți pereți cu dungi, mobilierul solid, fără încrustații sau ornamente prețioase, este cea mai bună alegere. Dacă aveți perne cu dungi, adăugați pături și cuverturi simple, uni, eventual în culorile care se repetă pe dungi sau câteva modele florale. Efectul va fi unul coeziv, care va oferi ochilor un moment de odihnă.
* Atunci când decorați cu dungi luați în considerare dimensiunea camerei. Cu cât camera este mai mare, cu atât dungile ar trebui să fie mai late (atunci când sunt utilizate pe pereți). Dungile subțiri pot părea prea aglomerate într-o cameră mare, în timp ce dungile largi își pot pierde impactul într-un spațiu mic. Dacă sunteți nesiguri în legătură cu acest gen de decor, începeți cu pași mici, adică cu includerea unei vaze cu dungi, a unui abajur sau a unui alt element decorativ.
* Adoptați tehnici subtile. Tehnicile subtile, cum ar fi alternarea dungilor mate cu cele lucioase, pot adăuga adâncime și intensitate unei camere, fără a fi prea îndrăznețe sau antagonice. Sunt elegante și clasice și funcționează extrem de bine în spațiile tradiționale. Păstrând același registru, amestecarea dungilor orizontale late cu cele subțiri funcționează foarte bine pe pereții camerelor de recreere și a camerelor pentru copii. Acestea creează un aspect foarte jucăuș.
* Nu neglijați avantajele dungilor. Dungile au fost descrise ca fiind „neutrele” lumii imprimeurilor. Ele pot fi încorporate în orice stil de amenajare și în orice cameră, indiferent de dimensiuni. Pot fi utilizate în doze mari sau mici și pot conlucra cu aproape orice element de decor. Dacă doriți să adăugați un model într-o cameră, dar nu sunteți sigur de unde să începeți, dungile sunt întotdeauna un pariu sigur.
Cum să includem bulinele în designul interior
Bulinele reprezintă cel mai simpatic imprimeu inventat vreodată. „Polka Dots”, sau mai pe românește bulinele, au fost abordate pentru prima dată în designul vestimentar, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind ulterior preluate și în amenajările interioare. Polka este un dans de origine cehă și gen de muzică de dans familiar în întreaga Europa și în cele două Americi, care își are originea în Boemia, care face parte acum din Republica Cehă. De când a fost introdusă această modă, prin dansul Polka și rochiile voluminoase în modele cu buline, acest gen de imprimeu s-a putut regăsi pe absolut orice, de la pantofi, pălării, ochelari și portmonee până la decorațiuni interioare și artă. Așadar, crearea unei amenajări cu buline nu este un concept nou de design, ci, din contră acest model aparent simplu, dar foarte vesel, a rezistat testului timpului, înscriindu-se și astăzi printre preferințele personale ale multora dintre noi. Cu toate că sunt adorabile, jucăușe și nu dau semne de demodare, cei mai mulți nu se gândesc la ele ca la niște elemente componente în decorarea casei, tocmai din pricina faptului că sunt adesea asociate cu un model ludic, adolescentin, glumeț sau chiar prea copilăresc. Și totuși, decorarea cu buline poate fi realizată cu foarte mult bun gust, dacă este corect și matur aplicată. Bulinele au avut un moment de regres în 2011, dar, în ciuda succesului răsunător al modelului în zigzag, popularitatea lor a revenit mai în forță ca oricând. Prezența bulinelor în amenajarea interioară rămâne subevaluată, fiind folosite cel mai adesea, în accesorii și seturi de lenjerie de pat în camere moderne, cu precădere pentru copii, dar aceste imprimeuri pot reprezenta cu succes, în funcție de dimensiune, densitate și culoare, și o cameră rustică, vintage sau minimalistă.
* Le puteți include practic peste tot. Printurile cu buline pot fi incluse cu ușurință în oricare dintre camerele unei case, de la baie și bucătărie, până la hol, living sau dormitoare. De exemplu, dacă doriți să recurgeți la aceste modele pe o suprafață de mari dimensiuni, alegeți un tapet cu buline supradimensionate pe care să îl aplicați pe peretele din spatele patului, tip de decor care se potrivește de minune unui dormitor feminin. Bulinele își pot găsi locul și pe canapele, scaune și fotolii, mai ales dacă și perdelele și draperiile păstrează același desen. Dacă le doriți doar pe suprafețe mici, optați pentru pernuțe decorative, câteva rame foto, o vază sau chiar pentru o carpetă. De asemenea, și pe corpurile de iluminat, tablouri, ghivecele plantelor de interior și accesorii de tot felul se pot regăsi haioasele buline.
– În bucătărie, de pildă, puteți înlocui vechile decorațiuni cu accesorii vesele cu bulinuțe sau o față de masă cu buline, asortată perdelelor. Bulinele pot fi folosite ca o modalitate excelentă de a adăuga interes unui perete mare și gol.
– În living puteți înfrumuseța canapeaua cu 3-4 pernuțe decorative îmbrăcate în huse cu buline colorate, iar pentru baie puteți achiziționa un covoraș, câteva prosoape, un set de baie cu savonieră, pahar, suporturi și dozator pentru săpunul lichid, o perdea de duș simpatică sau câteva autocolante, toate decorate cu buline multicolore. Bine, nu chiar toate, pentru ca amenajarea să nu devină bombastică!
– Bulinele pot fi ușor încorporate în opere de artă potrivite pentru orice cameră. Dacă dormitorul este un pic cam monoton, încercați să adăugați un element cu buline, cum ar fi lenjeria de pat. Perdelele și draperiile cu buline sunt o modalitate foarte bună de a adăuga un șoc de culoare și modele fanteziste oricărei camere.
– Aceste puncte luminoase și pline de culoare fac parte în mod natural din stilul de amenajare al camerei unui copil, fie el băiat sau fată, dar ar părea, de asemenea, grozave și într-o încăpere destinată recreării sau chiar într-un hol plictisitor. Bulinele pot fi ușor incluse în piese de artă, confecționate chiar de dvs. sau achiziționate din magazinele de decorațiuni, pentru absolut orice încăpere.
* Ca și în cazul dungilor, țineți cont de dimensiunea camerei. Bulinele folosite ca tapet, mai ales într-o cameră mică, pot face spațiul să pară prea „ocupat”. Dar, într-o baie, de exemplu, bulinele pot fi destul de subtile. Uneori este greu să găsiți ceva interesant la un preț rezonabil pentru pereții din baie care să nu necesite schimbarea plăcilor de faianță sau revopsirea. Aceste imprimeuri sunt întotdeauna o soluție la îndemână! Dacă vă plac reprezentările grafice îndrăznețe, declarative și luminoase, bulinele ar putea fi exact ceea ce aveți nevoie. Chiar folosite în mod ostentativ, ele pot fi în continuare de foarte mult bun gust.
* Utilizați-le în mod inedit. Uneori, ferestrele și ușile glisante din sticlă pot fi un pic plictisitoare. Luați în considerare adăugarea unor geamuri mate cu buline sau a unor perdeluțe așișderea (doar în partea de jos a geamului). Le veți schimba întreaga „fizionomie”! În cazul în care un întreg perete acoperit de buline vi se pare prea copleșitor, luați în considerare adăugarea doar a unei mici porțiuni, cum ar fi doar o bucată din partea de sus a peretelui, un colț mai vizibil al peretelui, un raft sau un element de mobilier. Combinația de maro și albastru arată grozav în orice cameră, de la un birou la dormitorul unui băiețel. Modelul poate începe chiar de deasupra tocului ușii, bulinele fiind apoi „transportate” pe orice altă țesătură.
* Și tapițarea unei canapele sau a fotoliilor este o idee bună. Dacă livingul tinde să fie prea anost și neinteresant, încercați să adăugați elemente tapițate cu buline, dar nu mai mult de un singur obiect, pentru a nu cădea în extrema cealaltă. Capitonarea unei băncuțe de la capătul patului din dormitor în imprimeuri cu buline este o modalitate foarte bună de a adăuga ceva aparte. Fiți inspirați și distrați-vă cu modele și culori capricioase, dar extrem de binevenite.
Decorarea „adultă” cu buline
* Nu există nimic mai clasic decât imprimeurile cu buline albe și negre. Toate starurile hollywoodiene, mai noi sau mai „vechi”, au purtat la un moment dat atrăgătoarele rochii cloș cu buline. Aceeași atingere clasică împrumută și decorul unei case moderne. Luați în considerare țesăturile nude și negru sau bleumarin și alb, care sunt un pic mai subtile, chiar dacă sunteți tentați să vă orientați mai degrabă spre culori primare vibrante, care, trebuie să recunoaștem, vor fi întotdeauna mai vioaie și mai nostime.
* Alegeți buline care nu sunt tocmai buline. Adică, puteți merge pe țesături animal print de tip leopard sau buline pictate manual, care nu sunt perfect rotunde. Cercurile sunt drăguțe și adorabile, dar, uneori, sunt percepute cam prea neastâmpărate pentru o cameră de adulți.
* Asortați-le cu alte modele. Bulinele pot reprezenta o componentă grozavă a unei camere pline de modele sofisticate, oferind o stare favorabilă, proaspătă și jucăușă. Luați-le în considerare mai degrabă pentru perne sau canapele ottoman. Stratificați-le cu alte modele îndrăznețe, de diferite texturi și modele, și le veți face să se simtă ca o piesă sofisticată a puzzle-ului de design, și nu ca un element de sine stătător pe o pânză goală, pe care se pot simți discordante.
* Aveți grijă la proporții. Un alt aspect care vă ajută să amenajați cu buline fără a realiza un spațiu prea copilăresc este scara sau dimensiunea. Bulinele mai mari sunt percepute ca prea zvăpăiate, în timp ce modelele cu buline mici sunt numai bune în sufragerii sau dormitoare pentru adulți. Chiar și spațiile grandioase, cu mare pompă, au nevoie de un moment de distracție ici și colo. În cazul în care aveți un spațiu cu multe antichități, ornamente și arhitectură complicată, bulinele ar putea fi atingeri delicate pentru o abordare mai accesibilă și distractivă. Puteți, de exemplu, așeza mica galerie de artă pe un perete cu tapet în buline pentru a o face să iasă și mai mult în evidență. Și, nu în ultimul rând, asigurați-vă că bulinele devin elemente de accent și nu puncte focale. Utilizați-le pentru adăugarea unui moment tineresc într-un spațiu rigid și sobru.
Autor: Alina Andrei, RADOR
http://www.houzz.com/polka-dots
http://www.addicted2decorating.com/how-to-tastefully-decorate-with-polka-dots
https://www.lushome.com/how-match-polka-dots-other-modern-decoration-patterns/176162
https://www.thespruce.com/decorating-with-stripes-1977524
http://freshome.com/decorating-with-stripes/
http://livinator.com/7-ways-to-incorporate-stripes-into-your-home-decor/