Întâlnirea președinților Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Joe Biden, ar putea avea loc în luna iunie, însă decizia finală va depinde de mai mulți factori, a anunţat consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov, într-un interviu acordat jurnalistului Pavel Zarubin în emisiunea „Moscova. Kremlin. Putin” de la postul de televiziune „Rossia-1”. Iuri Uşakov a subliniat că „din partea americană există, desigur, semnale privind intenția de a organiza o întâlnire a celor doi lideri”. Cu toate acestea, potrivit afirmaţiilor sale, la nivel de lucru nu au început încă discuțiile privind organizarea summitului. „Încă nu există discuții la nivel de lucru, dar semnalul a fost primit şi îl analizăm” – a declarat consilierul preşedintelui rus. „În funcție de mai mulți factori, vom lua o decizie, desigur” – a adăugat Uşakov. Acesta a menţionat ca o posibilă dată pentru întâlnirea dintre Putin și Biden „luna iunie, şi chiar există date concrete”, dar nu a precizat aceste date, repetând doar că este vorba de luna iunie./ssirbu/atataru
(www.tass.ru – 25 aprilie)