Vizitatorii Muzeului Dumbrava Sibiului vor putea gusta preparate din pește, pregătite de pescari din Delta Dunării

Vizitatorii Muzeului în aer liber de la Dumbrava Sibiului vor putea gusta duminică preparate din pește specifice comunităților lipovene din Delta Dunării, pregătite special de doi pescari din satul Mila 23. Ei vor găti chiftele din pește cu sos, saramură, pește prăjit și ciorbă din pește, iar mâncarea va fi servită vizitatorilor. Pentru a se putea respecta distanțarea socială și a nu se crea aglomerație, preparatele vor fi gătite și servite în mai multe locuri din muzeu, unul dintre acestea fiind curtea vechii gospodării de pescar, transferate în muzeul sibian din satul Mahmudia din Delta Dunării./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 aprilie)