Realizator: Deşi campania de vaccinare evoluează bine, infectarea se răspândeşte în continuare cu rapiditate, de aceea respectarea strictă a măsurilor restrictive este justificată, mai ales în cazul celor care încă nu sunt vaccinaţi – a avertizat János Szlávik, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Centrum din Budapesta. János Szlávik a declarat pentru postul de radio Kossuth că, în următorii un an-doi, mai mult ca sigur, vor mai exista ţări în care epidemia de coronavirus va mai fi prezentă. Pe de o parte, pentru că ţările mai sărace vor ajunge mai târziu în posesia vaccinului, iar pe de altă parte pentru că şi diferitele mutaţii ale virusului se răspândesc într-un ritm mai rapid – a adăugat medicul şef.
János Szlávik, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Centrum din Budapesta: Viteza de răspândire a infecţiei este alarmantă, deci virusul îşi schimbă structura în aşa fel încât se răspândeşte mult mai uşor şi, într-o ţară în care oamenii trăiesc într-o aglomeraţie de necrezut, acolo se răspândeşte foarte uşor. Nu se ştie deocamdată dacă aceste mutaţii vor ajunge sau nu în Ungaria, sau dacă vor provoca probleme mai serioase, este de domeniul viitorului, însă producătorii de vaccinuri au anunţat deja că sunt capabili, în trei luni, să dezvolte vaccinuri chiar şi împotriva variantei indiene a virusului. Aceasta este o veste bună în perspectiva viitorului./lendrefy/denisse
MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA (26 aprilie)