Anunțul Rusiei privind retragerea trupelor de la granița cu Ucraina nu schimbă cu absolut nimic necesitatea de a continua analiza asupra cauzelor care au dus la această situație foarte tensionată, a declarat vineri ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, într-o conferință de presă comună, la București, cu omologii săi din Polonia și Turcia.
„În contextul masării de trupe militare ale Rusiei, am discutat deja în cursul serii de ieri, în detaliu, recentele evoluţii de securitate îngrijorătoare din Ucraina şi din jurul acesteia, precum şi perspectivele de evoluţii ulterioare. De asemenea, măsuri pentru dezescaladare şi detensionare, inclusiv cum putem sprijini concret Ucraina.
Anunţul de ieri cu privire la retragerea trupelor ruse, care este evoluţie în direcţia bună, nu schimbă cu absolut nimic necesitatea de a continua analiza asupra cauzelor care au dus la această situaţie foarte tensionată şi de a identifica măsuri de dezescaladare şi de evitare pe viitor a unor situaţii similare„, a declarat Bogdan Aurescu, în conferința de presă susținută alături de miniștrii de Externe din Polonia și Turcia.
Ministrul Bogdan Aurescu a mai spus că, având în vedere propunerea pe care preşedintele Klaus Iohannis a făcut-o joi, în cursul întâlnirii cu cei trei miniştri de Externe, aceştia au căzut de acord să propună colegilor lor de la Apărare să se întâlnească într-un format trilateral similar, pentru a întări şi mai mult cooperarea în domeniul securităţii.
O altă temă abordată în cadrul discuției a fost cea legată de agenda NATO. Bogdan Aurescu a afirmat că sunt şi rămân esenţiale contribuţiile operaţionale şi conceptuale ale României, Poloniei şi Turciei la acţiunile NATO în regiune, iar Summit-ul NATO din 2021 va fi o etapă foarte importantă în evoluţia Alianţei.
„(Am susținut .n.r.) Importanţa continuării consolidării pe mai departe a posturii aliate de descurajare şi apărare pe flancul estic, inclusiv în sudul său, mai ales în lumina evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre şi, în general, în lumina consolidării progresive din ultimii ani a prezenţei militare ruse în regiune. De asemenea, am susţinut consolidarea acţiunii NATO în promovarea rezilienţei şi inovării, am evidenţiat Centrul euroatlantic pentru rezilienţă pe care România îl înfiinţează şi pe care o să-l operaţionalizăm în lunile următoare. Am invitat atât Polonia, cât şi Turcia să participe alături de noi, de asemenea, şi alţi aliaţi şi parteneri, la dezvoltarea acestui Centru. Am accentuat importanţa deosebită pe care România o atribuie procesului de reflecţie strategică NATO 2030 şi am apreciat în acest sens activitatea secretarului general al NATO. Ne dorim un nou concept strategic al NATO care să reflecte realităţile actuale„, a mai spus ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
La București a început vineri o reuniune a Trilateralei pe teme de securitate a miniştrilor de Externe din Polonia, România și Turcia, iar în declarația comună susținută la finalul discuțiilor Bogdan Aurescu a spus că reuniunea nu putea să aibă loc într-un moment mai bun, având în vedere „situaţia îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre”. La reuniunea trilaterală au participat în premieră și miniștrii de externe din Ucraina și Georgia.
RFI, 23 aprilie 2021 – Mirela Dădăcuș