Senatorii urmează să aprobe, astăzi, modificarea legii privind administrarea spaţiilor verzi din localităţi, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, care a trimis actul normativ pentru reexaminare, cu scopul de a creşte numărul şi suprafaţa zonelor verzi din oraşe. Proiectul de modificare, aprobat pe articole săptămâna trecută, prevede că lucrările de construcţie, fie ele centre comerciale, industriale sau rezidenţiale, se pot realiza doar dacă se va asigura o cotă de minimum 30% spaţiu verde şi a primit sprijinul majorităţii parlamentarilor. Tot la Parlament, de la 15:00, este programată o şedinţă comună a comisiilor pentru cultură, pentru audierea candidaţilor propuşi pentru patru posturi vacante din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie)/eendrefy/denisse