Dr. Iacob Felix (1832-1905), originar din Boemia, fondatorul şcolii române de igienă şi sănătate publică, este primul care face la noi o popularizare sistematică a cunoştinţelor despre igienă ca ramură a medicinei preventive · 1927: se înfiinţează Institutul de Igienă şi Sănătate Publică care are ca scopuri constituirea reţelei igienico-sanitare, formarea unor specialişti în problemele sanitare, combaterea maladiilor sociale şi epidemice, identificarea soluţiilor în problemele apelor, ale chimiei alimentare şi ale accidentelor de muncă · IISP se naşte ca rod al eforturilor prof. D. Mezincescu şi dr. Gheorghe Banu · 1928-1946: IISP funcţionează în subsolul Facultăţii de Medicină, cu tot cu laboratoarele sale · 1948: prin reforma guvernului comunist se organizează la Ministerul Sănătăţii Serviciul de Educaţie Sanitară · 1951: se creează Centrul de Educaţie Sanitară · se înfiinţează o reţea de 40 de unităţi specializate în planificarea, coordonarea şi controlul activităţii sanitare · România este una dintre primele ţări cu un sistem de educaţie sanitară de stat · 1957: se înfiinţează Forumul Ştiinţific şi Metodologic în cadrul Institutului de Igienă.
Medic igienist, medic de închisoare, medic de dispensar – acestea au fost etapele esenţiale din activitatea dr. Militade Ionescu (1924-2008). Traseul său profesional a urmat, inevitabil, parcursul politic al ţării. Anul primei reforme sanitare a Republicii Populare l-a găsit pe studentul Miltiade Ionescu mutat la Facultatea de Igienă care apăruse în cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Au urmat externatul şi concursul pentru ocuparea postului de medic la vechiul Institut de Igienă care a mai fost o vreme „un loc bun de ascuns” pentru cei bănuiţi a fi „duşmani ai poporului”.
„Din ’48 se agita foarte tare această reformă a sistemului sanitar care urma să desfiinţeze complet vechea formulă şi să apară cu totul şi cu totul alte variante. Aşa că la ultima mea prezentare şi rotare [a stagiilor] am ales să fiu extern la Institutul de Igienă unde am fost şi intern în continuare. Şi de ce? Pentru că, având în vedere situaţia mea care nu era dintre cele mai strălucite sub aspectul politic – şi eu ştiam asta, că fusesem avertizat de câteva ori! – am găsit cu cale ca să optez pentru ceea ce apăruse în urma reformei, o facultate de Igienă. Facultatea de Igienă, era ceva cu totul şi cu totul inedit şi original. Cum spuneau foarte bine personalităţi medicale de pe vremea aceea, să dedici unui asemenea capitol şi unei asemenea discipline o facultate întreagă era ceva cam mult. […] Şi-am făcut ultimii doi ani ca igienist. Am terminat în ’49, facultatea a apărut pe la sfârşitul lui ’47… Am făcut la Facultatea de Igienă şi-am terminat ca absolvent al Facultăţii de Igienă, chipurile să fiu medic igienist. Însă, dat fiind că eu lucram deja în Institutul de Igienă, am rămas în continuare. Şi încă nu s-au ocupat de mine [politrucii], încă nu-ncepuseră să se ocupe aşa, îndeaproape, pentru că totuşi era o poziţie privilegiată. Cei care au absolvit, colegii mei, trebuiau să urmeze aşa-zisa repartiţie. […]
Ei, şi am rămas acolo, am rămas până când, în ’51 am fost arestat. De acolo, din Institutul de Igienă am fost arestat de o echipă de-asta de trei inşi… […]
Institutul de Igienă, odată cu reforma proclamată în 1948, a intrat în nişte prefaceri profunde: oamenii care erau deja acolo, cunoscuţi, consacraţi, au fost chemaţi şi constrânşi să-şi formuleze opţiunea, clar: trec sau nu de partea celor de la putere. Dacă nu, trebuiau să renunţe. Şi erau şefi de secţie, erau unii cercetători, erau… personaje destul de interesante la vremea respectivă. Sigur că s-a schimbat imediat conducerea institutului – că acolo funcţiona şi Institutul de Igienă şi Facultatea de Igienă. Astea erau două entităţi deosebite. Institutul de Igienă era o instituţie veche, de dinainte de război chiar, se chema <Institutul Rokefeller>, clădirea în care funcţiona fusese ridicată de Fundaţia Rokefeller. Facultatea de Igienă era proaspăt apărută şi, bineînţeles, trebuia să funcţioneze.
Eu am rămas în continuare ca angajat al Institutului de Igienă. După ce am terminat cu externatul, după aceea am dat un fel de [examen de] internat, am ajuns intern tot acolo, că nu mi-am manifestat în niciun fel de altă opţiune. Şi mai târziu am ajuns chiar un fel de preparator, ceea ce a fost o… cred eu că a fost o eroare. Lucrurile nu erau încă prea bine puse la punct în ceea ce priveşte trierea [medicilor], aşa cum ulterior se făcea cu o rigurozitate de-asta ieşită din comun. Ei, şi oarecum au apărut foarte multe figuri noi, secretari de partid, fel de fel de medici de-ăştia total necunoscuţi care au intrat în componenţa diverselor secţii, aşa… şi despre care se ştia exact care este destinaţia lor şi ce rol au acolo.
Au fost şi persoane care au dispărut din institut?
Au fost arestări, chiar arestări!… Da, sigur că da! […] Îmi amintesc de tragicul destin al unui doctor care se chema Lupu Dimitrie şi care era cercetător pe linie de chimie, chimie din aceasta biologică şi alimentară, un om foarte bine pus la punct şi care a fost arestat. La un moment dat a dispărut pur şi simplu şi a fost arestat pentru un pretext atât de… de o stupizenie care nu poate fi… nu poate fi nici justificată, nu poate fi nici înţeleasă! Omul avea o pasiune pentru tot ceea ce era marfă şi lucru occidental şi pentru literatură de specialitate, tot occidentală, totul în englezeşte – şi noi din cauza asta cam şi glumeam pe seama lui. Şi ulterior mi-a povestit că lângă dânsul, unde locuia, stătea un securest şi ăla l-a văzut – nici măcar n-au stat de vorbă! – l-a văzut mereu cu pachete, cu fel de fel de ambalaje din astea şi s-a dus şi l-a spus la Securitate şi pentru asta l-au arestat! L-au arestat şi l-au ţinut vreo patru ani. […]
Începea să se întrezărească ceea ce va urma şi cum vor evolua şi se vor schimba relaţiile dintre oameni. Că, deşi instituţie medicală şi cu personaje din acestea cu oarecari pretenţii, totuşi nimic nu era imposibil de realizat, mai ales că noii veniţi erau destul de agresivi, foarte bine orientaţi din punct de vedere politic, ceea ce ne-a şi uimit. Într-un timp aşa scurt noi nu prea aveam cunoştinţă de ce se întâmpla la nivelul organizaţiilor ăstora [comuniste] ale lor şi totuşi ştiau exact ce au de făcut, împotriva cui să-şi dirijeze atacurile şi presiunea.
Ştiu că la secţia unde lucram eu… la vremea aceea era o secţie de alimentaţie şi unde aveam câţiva tineri şi bineînţeles oameni în vârstă, din generaţia dinaintea noastră. Si eram împreună cu un [tip] pe care îl chema Panijel. Tipul avea o pricepere cu totul ieşită din comun din a se insinua şi a pune ordine după propria lui viziune – deşi student, era încă student în anul VI. Eu terminasem. Şi nu ştiu ce l-a făcut că s-a apropiat de mine. […] După aceea mi-am dat eu seama şi am aflat că el era un tip foarte puternic în organizaţia de la Medicină, deci nu numai a Facultăţii de Igienă!… Şi de aşa manieră încât era în stare să apostrofeze profesori, să le atragă atenţia… Şi am rămas extrem de uimit odată, când, întovărăşindu-l în clădirea mare a facultăţii, ne-am întâlnit la un moment dat cu rectorul de-atunci al institutului medical şi care era profesorul N.G. Lupu, un om remarcabil şi unul dintre profesorii cunoscuţi şi de vază. Şi uimirea mea a fost când profesorul Lupu a salutat aşa, ceremonios, şi a spus: <Vă salut, tovarăşul cutare!> <Bă, da’ de ce te salută>, l-am întrebat, <de ce te salută ăsta, aşa, pe tine?> <Ei>, zice, <astea sunt vechile tertipuri burgheze, asta nu e… Ştim noi cu cine avem de-a face!>”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1999]
