Serghei Lavrov a evaluat probabilitatea izbucnirii unui război între Rusia şi Ucraina, în Donbas

Într-un interviu acordat Agenţiei de presă RIA NOVOSTI, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a comentat probabilitatea izbucnirii unui război între Rusia şi Ucraina, în Donbas.
Dacă aceasta va depinde de noi și de milițiile populare, în măsura în care noi înțelegem abordările lor, care sunt unele principiale, atunci războiul poate fi evitat și trebuie să fie evitat„, a spus Lavrov, comentând probabilitatea izbucnirii unui război, în contextul în care şeful diplomaţiei ruse a subliniat că trebuie avut în vedere faptul că peste jumătate de milion dintre rezidenții din Donbas au primit deja cetățenia rusă.
Potrivit şefului diplomaţiei ruse, pentru președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ”potrivit semnalelor externe, cel mai important fapt” este ”să se menţină la putere”. „El (Zelenski, nota RIA NOVOSTI) este pregătit să plătească orice preț, inclusiv să-i tolereze pe neonaziști și ultraradicali, care continuă să-i declare drept teroriști pe cei din rândul milițiilor populare din Donbas„, a subliniat ministrul rus.
După cum au menționat recent surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale Ruse de la Kremlin, nimeni nu intenţionează să se îndrepte către un război, din cauza conflictului din Ucraina, și nimeni nu va accepta posibilitatea izbucnirii unui astfel de război. Totodată, în acest context, sursele de la Kremlin au subliniat că Rusia nu va rămâne indiferentă față de soarta cetăţenilor vorbitori de limbă rusă, care locuiesc acolo./vdraguta/aionescu

www.ria.ru – 28 aprilie