La această oră se redeschide centrul de vaccinare direct din mașină din Piața Constituției unde joi, în prima zi de funcționare, peste 700 de oameni au primit serul Pfizer. Centre similare au fost deschise și la Deva, Cluj-Napoca sau Arad, iar preşedintele Klaus Iohannis le consideră un succes. Potrivit șefului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, modelul centrelor de vaccinare drive-thru urmează să fie multiplicat atât în București, cât și în țară. Şi cei care merg la mare vor avea posibilitatea să se imunizeze fără o programare prealabilă, de astăzi până luni inclusiv, la Centrul de la Pavilionul Expozițional din Constanța, iar la Focșani se derulează un maraton al vaccinării în parcarea celui mai mare complex comercial din municipiu./rpatulea/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 aprilie)