Vineri, 30 aprilie, se împlinesc 30 de ani de când, la fabrica de automobile de la Zwickau, în Germania, ieşea pe poartă ultimul model fabricat de Trabant, maşina-simbol al fostei Germanii de Est în anii comunismului.
* * * * *
În anul 1932, Chemnitz, în fosta RDG, era înfiinţată fabrica de autommobile Auto Union AG , ca un conglomerat de fabricanţi germani, care va produce prima maşină în anul 1936.
În anii 1950, după naționalizarea fabricii de automobile Auto Union, guvernul comunist din RDG a hotărât că trebuie să regândească fabricarea de automobile, cu scopul de a crearea noi locuri de muncă, de a reduce numărului mare al celor care se refugiau în Germania de Vest și de a concura cu Volkswagen-ul fabricat în RFG care se bucura de un mare succes pe piața internațională.
În 1954 apare primul proiect de fabricare a unei maşini economice de dimensiuni reduse, un autoturism cu motor în doi timpi care nu putea dezvolta o viteză mai mare de 100 km/h. Maşina avea tracțiunea pe față, un motor transversal și suspensie independentă, caracteristici neobișnuite pentru acele vremuri.
Şi fiindcă metalul era o resursă limitată în Republica Democrată Germană, prototipul lui „Trabi” folosea materia primă disponibilă la acea vreme: era făcută din plastic întărit numit Duroplast, produs din materiale reciclate precum fibre de bumbac presate, catran sintetic și cârpe provenite din Uniunea Sovietică.
La data 7 noiembrie 1957, primul „Trabi” a ieșit pe linia de producție a fabricii „VEB Sachsenring Automobilwerke Zwickau”.
La fabrica din Zwickau au fost produse, de-a lungul impului, patru modele, însumând un număr total de 3.051.385 automobile, preţul unui exemplar fiind de 7.450 mărci est-germane. Producţia anuală era de 34.000 de unităţi în 1964, 100.000 în 1973 şi 150.000 în 1989, cea mai ridicată rată anuală de fabricaţie din istoria mărcii.
În perioada 1957 – 1962, a fost fabricat modelul Trabant P50 – lansat sub denumirea Sputnik pentru a celebra lansarea unui satelit artificial sovietic – , cu un motor de 0,5 l (20 CP), în 2 timpi, cu 2 cilindri în linie şi o masă totală de 559 kg, apoi a urmat modelul Trabant P60, cu un motor de 0,6 l (23 CP), în 2 timpi, cu 2 cilindri în linie şi o greutate de 620-660 kg., Trabant 601 – cel mai cunoscut model al fabricii, produs începând, sub 3 versiuni, berlină, break şi jeep decapotabil, „Kübelwagen” (!) – a avut un motor de 0,6 l (26 CP), în 2 timpi, cu 2 cilindri în linie, o greutate de 595 kg. şi un consum de carburant de 6 l/100 km în regim mixt şi, în fine, modelul Trabant 1.1, cu un motor de 1,1 l (40 CP), în 4 timpi, cu 4 cilindri în linie, fabricat sub licența Volkswagen, cu o masă totală de 700-735 kg.
Dimensiunile Trabantului erau: ampatament (distanţa dintre osiile roţilor) – 2,02 m, lungime – 3,36 m, lăţime – 1,5 m.
Multe dintre automobilele Trabant fabricate la Zwickau erau exportate în fostele țări socialiste, cele mai multe în Cehoslovacia, Polonia și Ungaria. Şi în România au fost aduse maşini Trabant, iar specialiştii în domeniu susțin că mașina îi oferea românului din perioada comunistă combinația perfectă pentru acele vremuri: dimensiuni şi consum reduse și mentenanță simplă. În vreme ce alte mașini mergeau cu benzină și consumabilele aferente, la Trabant românul descurcăreț putea folosi drept carburant și un amestec de gaz lampant, gazolină și alte derivate. În ceea ce priveşte partea de mecanică, problemele care se iveau puteau fi remediate acasă, în regie proprie, pe principiul „atât timp cât ai un ciocan și o sârmă, poți repara Trabantul”, cu un minim de cunoştinţe, fără să ai, deci, nevoie de scule speciale. Se spune că, în caz că te lasa Trabantul în drum, motorul acestuia putea fi demontat și dat jos de pe mașină, chiar pe marginea drumului, în cel mult 30 de minute.
Având în vedere că nu exista nicio alternativă reală la „Trabi” în RDG, mașina își găsise destui cumpărători, iar oamenii erau dispuși să aștepte ani de zile pentru o astfel de mașină, având în vedere că cererea depășea cu mult capacitatea de producție. În timp ce în RDG locuiau în jur de 16,4 milioane de oameni în 1989, aşa cum aminteam, doar puţin peste trei milioane de „Trabi” au fost produse între 1959 și 1991.
După căderea Zidului Berlinului, în 9 noiembrie 1989, mii de „Trabi” s-au aliniat la granița din Germania de Est și Vest, Trabantul devenind „mașina anului”, obţinând faimă în întreaga lume. Mii de astfel de mașini au traversat apoi din Germania de Est în Vest, cu doi ani înainte ca producția „cartonului de curse” sau „cartonului umblator” să fie oprită.
După 1989, existau planuri ample de dezvoltare, iar inginerii chiar au construit câteva prototipuri, însă liderii germani au oprit producția modelelor noi și îmbunătățite, industria auto din fosta Germanie de Est fiind departe de dezvoltarea industriei auto din Vest. Trabantul devenise „un simbol al întârzierii tehnologice și sociale a statului est-german”.
Fiindcă „Trabi” era fost condamnat să rămână vehiculul extrem de rudimentar și zgomotos pe care îl știm deja cu toții, iar mașinile din Occident erau mai sofisticate, mai dorite de națiunea reunită decât vehiculul mai puțin confortabil și la modă, fabrica avea să se închidă la data de 30 aprilie 1991, atunci când pe poarta fabricii din Zwickau ieşea din fabricaţie ultima maşină Trabant, de culoare roz-bombon, după ce, până atunci, maşina era fabricată în doar trei culori: crem, bleu ciel şi verde pastel.
Şoferii din fosta RDG s-au orientat rapid spre maşinile occidentale, mai spaţioase, mai fiabile şi mai elegante, iar posesorii de Trabant au început, treptat, să le abandoneze la colţ de stradă, în păduri sau chiar pe fundurile lacurilor, fără numere de înmatriculare şi cu seria motorului ştearsă – fiindcă în Germania abandonarea autoturismelor era şi este pedepsită de lege.
Daca în anul 1989 erau înmatriculate 1,8 milioane de Trabanturi în total, în anul 2001, în Germania mai erau înscrise în circulație 33.726 automobile, iar în 2007, erau înmatriculate doar 52.432 de exemplare, în întreaga lume.
După anul 1991, regiunea în care era produs Trabantul, a devenit un loc important pentru industria auto a Germaniei. Volkswagen şi-a stabilit fabricile la Zwickau, Chemnitz și Eisenach, dezvoltând acolo mai mulote modelele Golf, iar din 1992, şi Opel a produs mașini acolo. Au urmat şi alţi producători de automobile care au dezvoltat fabrici auto sau de componente auto în Saxonia.
Compania bavareză Herpa a cumpărat marca şi dreptul de folosire, iar un prototip al vechii maşini, „newTrabi”, a fost prezentat, în anul 2007, în cadrul Frankfurt Motor Show.
În anul 2009, la salonul auto IAA din Germania a fost prezentată o versiune modernă a vechiului Trabant: Trabant nT.
Există, de asemenea, un proiect pentru un Trabant nT electric, care este echipat cu un motor asincron de 45 kW şi va fi alimentat cu o baterie litiu-ion.
În vreme ce „buburuza Estului” a fost uitată de unii, Trabantul a devenit un obiect de colecție pentru amatorii de automobile istorice, pentru nostalgici şi pentru oamenii de afaceri.
Spre exemplu, o firmă din Köln oferă celor interesaţi posibilitatea de a se căsători, nu într-un Rolls-Royce decapotabil, ci într-un Trabant, în schimbul a 165 de euro fiind asigurate şi serviciile unui şofer. O altă companie, le propune turiştilor să petreacă câteva ore inegalabile la bordul unui „Trabi”, pentru a descoperi ultimele relicve ale marxism-leninismului pe străzile din Berlin.
Trabantul a rămas o maşină care face parte din colecţiile private ale celor mai bogaţi oameni de pe pământ, dar, în egală măsură, o maşină pe care pasionaţii de tuning o transformă în cele mai interesante moduri, cu performanţe remarcabie – Trabantul adaptat astfel câștigând un număr mare de concursuri de tuning auto, de curse de maşini vechi şi chiar de curse de raliuri moderne. Însă acum Trabantul îşi găseşte o multitudine de alte întrebuinţări, de la locuri de cazare atârnate în copaci, vehicul transformat în ricşă, până la suporturi pentru aranjamente florale.
În anul 2016, un Trabant model 1989 a fost modificat de către pompierii din ISU Oneşti, fiind transformat, după doi ani de muncă asiduă, în … autospecială de stins incendii.
A rămas, pe de-o parte, o maşină îndrăgită, iar pe de alta o sursă inepuizabilă de bancuri şi ironii.
Unul dintre aceste bancuri soune aşa: „Într-o intersecţie, un BMW M5 îi taie calea unui Trabant care avea prioritate. Tipul cu Trabantul se ia după BMW şi la următorul semafor, fiind roşu, îl ajunge din urmă. Dezamăgit, deschide geamul şi îi zice celui cu BMW-ul:
– Dacă nici noi, ăştia cu maşini nemţeşti, nu ne putem înţelege…”.
În 2019, conform informaţiilor oficiale, erau încă înmatriculate în România circa 12.600 de Trabanturi, iar preţurile de vânzare pe piaţa auto a unui astfel de model se situează între 100 şi 5000 de euro.
În urmă cu câţiva ani, une cetăţean britanic scotea la vânzare, pe internet, un model de Trabant, la preţul de 9.500 de lire (aproximativ 12.000 de euro), iar proprietarul menţionea că are 24.200 de kilometri la bord şi ca a fost restaurat de o firmă specializată. Era, probabil, cel mai mai preţ la care această maşină a sfost scoasă la vânzare, vreodată. În 2017, un suceavean a scos la vânzare un Trabant model 1990, cu 76.000 de km la bord, antifonat, vopsit, tapițat, cu senzori de parcare, jante aluminiu, schimburile făcute la zi, curea de distribuţie schimbată, motorul ireproşabil, la prețul de 3300 de euro, negociabil.
Peste ani, au rămas, fermecătoare de-a dreptul, poveştile despre călătoriile românilor cu Trabantul, pe vremea comunismului, pe distanţe de mii de kilometri, mai ales prin fostele ţări socialiste…
