În anii ’50 şi la închisoarea Gherla a avut loc teribilul „fenomen Piteşti”, un program de „reeducare” prin violenţă a deţinuţilor: erau bătuţi de unii dintre colegii de celule, sub supravegherea autorităţilor · câţiva dintre sanitarii încarceraţi, convertiţi cu forţa la noul regim, nu numai că nu îi ajutau pe cei astfel răniţi, dar contribuiau la tortură · mărturiile celor care au trecut prin toate acestea sunt astăzi numeroase şi cutremurătoare · „Nu grija pentru sănătatea noastră îi deranja [pe securişti], ci, înainte de toate, îi interesa moralul bătăușilor. Se temeau că aceștia, la vederea sângelui, se vor înmuia și nu vor mai lovi cu destulă… ardoare”, scria Vasile Gurău în volumul său După gratii · gen. Gheorghe Mihail, deţinut la Sighet: „Asistenţa medicală era iluzorie, iar medicamentele, inexistente. Cele mai curente afecţiuni se datorau subalimentaţiei, care ducea la scăderea în greutate, <topirea> muşchilor, la slăbiciune extremă, gingivite, căderea dinţilor, la boli de inimă, de ficat şi rinichi, la afecţiuni intestinale şi la ulcere. Sunt frecvente şi bolile pulmonare, de la bronşite, angine, pleurezii, la numeroase cazuri de tuberculoză; nu lipseşte nici tifosul exantematic, datorită păduchilor care colcăie peste tot; mulţi suferă de tulburări psihice, nevroze, psihoze, coşmaruri, schizofrenie, deliruri, insomnii, instabilitate psihică, multe dintre ele necesitând tratamente şi spitalizări sau izolări” (revista Memoria, nr.27).
Medicul Gheorghe Cornea a fost arestat în 1956. Făcuse parte dintr-o organizaţie anticomunistă de pe Valea Mureşului, fiind atunci recrutat de generalul Vlădescu. Condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale” a cunoscut închisorile Jilava, Văcăreşti (unde a zăcut bolnav de hepatită) şi Gherla. La aceasta din urmă a fost medic-deţinut (1958-1960 şi 1963-1964), dar, potrivit mărturiilor sale, nu a fost inclus în programul „reeducării”, ci dimpotrivă, a ajutat cât a putut de mult.
„Munca de la Gherla ca medic era foarte interesantă, trebuia să acordăm asistenţă medicală deţinuţilor. Primul [meu] contact cu deţinuţi bolnavi a fost cu un bolnav cu cangrenă gazoasă. Medicul oficial, care-mi fusese coleg la Cluj, m-a dus să văd ce are acest bolnav. El nu bănuia şi nici alţi medici nu bănuiau ce grav poate să fie acest bolnav. Când i-am spus că are cangrenă gazoasă… este o boală destul de rară la ora actuală, dar eu care am <beneficiat> şi de oarecare medicină de război, mi-am dat seama şi am spus: <Domnule, dacă până mâine nu este operat, acest om moare!> <Doctore>, îmi spune medicul oficial, <gândeşte-te bine, că eu trebuie să fac un raport şi dacă nu e adevărat ce spui, o păţeşti şi dumneata şi eu!> <Domnule, vă garantez că până mâine, acest om e mort!> A raportat directorului închisorii, care era un zbir, se numea Goiciu… fiară turbată! Nu mi-am putut imagina vreodată ca un ofiţer român, colonel, să fie atât de dur şi de rău!
[Pacientul] a fost transferat la spitalul din Dej de unde a revenit imediat şi a doua zi s-a constat decesul lui. Cangrena gazoasă este o boală foarte gravă, o infecţie gravă, cu nişte microbi anaerobi şi care în timp de pace foarte rar poate fi văzută. Am rămas impresionat cum a putut apărea în puşcărie cangrena gazoasă! Am făcut eu anchete şi-am aflat că i s-a făcut o injecţie intramusculară, de către un cadru M.A.I. […]
Foto: AGERPRES
Presupun că acesta nu a fost singurul caz în care medicul oficial v-a solicitat opinia, să spunem aşa. Dumneavoastră, însă, aveaţi dreptul să profesaţi fără avizul medicului oficial?
Aveam dreptul să profesez fără avizul medicului oficial, însă trebuia să-i raportez fiecare caz în parte şi medicamentele necesare.
Eraţi aprovizionaţi cu medicamente?
În general da, însă medicamentele erau foarte puţine în raport cu necesităţile. Trebuiau justificate şi foarte uşor puteam fi… […] puteam fi acuzat de favorizare. Trebuia foarte mare grijă cu medicamentele, pentru că ele erau în cantităţi mici şi trebuiau să fie administrate bolnavilor [grav], într-adevăr, foarte bolnavi…
Şi aţi fost vreodată acuzat de favorizare?
Până la urmă, da…
Şi ce consecinţe a avut această acuzaţie?
Să spun… am fost scos de la cabinetul medical, dar nu aceasta a fost motivul pentru care am fost scos de la cabinetul medical…
Şi, de fapt, de ce aţi fost scos?
Am fost scos de la cabinetul medical pentru că am refuzat clar şi categoric să devin turnătorul ofiţerului Domokos…
Vi s-a propus explicit?
Da…
Şi, deci, medic la Gherla, aţi fost trei ani?
Trei ani, între 1958-1960 şi din 1963 până la 1964, până la eliberare…”
[Interviu de Mariana Conovici, 1998]
