Australia a interzis temporar cetăţenilor săi să revină în ţară din India, pentru a se proteja de o creştere a numărului de cazuri de coronavirus. Deja ţara a oprit zborurile directe din India, pentru a reduce focarele din hotelurile sale de carantină. Potrivit guvernului australian, aproximativ 9.000 dintre cetăţenii săi au rămas în India şi aproximativ 650 dintre ei sunt persoane considerate vulnerabile. Aceasta este prima dată când Australia interzice cetăţenilor ei să revină acasă, cu ameninţarea de sancţiuni penale în caz contrar. Începând de luni, această restricţie înseamnă că australienii ar putea primi o pedeapsă de până la cinci ani în închisoare şi o amendă de 50.000 de dolari americani dacă se întorc din India./aionita/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 mai)