Creștinii ortodocși s-au adunat, sâmbătă, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru a sărbători ceremonia pogorârii Sfintei Lumini. Oamenii s-au adunat în număr mult mai mare decât anul trecut, deoarece restricțiile impuse din cauza coronavirusului s-au redus. La ceremonia Sfintei Lumini, care simbolizează Învierea lui Iisus, participă anual un număr mare de pelerini din toată lumea. Anul trecut, cu Ierusalimul aflat în lockdown, slujba a avut loc în biserica aproape goală. „Anul trecut a fost un an trist”, a spus Rosaline Manees, un pelerin din Jaffa care se număra printre cei 400 de credincioși adunați la biserică. „Anul acesta este mai bun, deși nu ca alți ani, deoarece nu vizitează țara pelerinii din întreaga lume. Astăzi suntem doar noi, cei care trăim în țară. Dar, sigur, e mai bine decât anul trecut.”, mai adaugă el./aboboc/denisse
(REUTERS – 1 mai)