În fiecare an, la data de 3 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Libertăţii Presei, proclamată de către Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, din anul 1991.
Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum sunt ele stabilite în Declarația Universală a Drepturilor Omului, care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.
Cu ocazia acestei zile, UNESCO oferă premiul Guillermo Cano unei persoane, organizaţii sau instituţii care a adus o contribuţie excepţională la apărarea şi promovarea libertăţii presei oriunde în lume, în special în zonele cu un grad ridicat de pericol. Distincţia a fost acordată pentru prima oară în anul 1997 şi poartă numele lui Guillermo Cano Isaza, un jurnalist columbian care a fost asasinat chiar în faţa clădirii ziarului la care lucra, El Espectador din Bogotá, la 17 decembrie 1986, pentru că deranjase cu anchetele sale marii comercianţi de droguri din Columbia.
Premiul are o valoare de 25.000 de USD şi este finanţat de Cano Foundation (Columbia) şi The Helsingin Sanomat Foundation (Finlanda).
În acest an, jurnalista de investigaţii filipineză Maria Ressa a fost nominalizată pentru premiul UNESCO/Guillermo Cano pentru libertatea presei, ca urmare a recomandării unui juriu internaţional al profesioniştilor din media. Ceremonia de decernare a premiului a avut loc ieri, 2 mai, la Windhoek, în Namibia, cu ocazia Conferinţei dedicate Zilei Mondiale a Libertăţii Presei.
Cu o carieră de peste 30 de ani în media, Ressa a lucrat ca reporter de investigaţii pentru zona Asiei al CNN şi ca manager al ştirilor la ABS-CBN. Ea a fost, de asemenea implicată în numeroase iniţiative la nivel internaţional, pentru promovarea libertăţii presei.
În anii recenţi, ea a fost ţinta a numeroase atacuri în mediile online şi a numeroase procese, a fost arestată pentru presupuse crime legate de exercitarea profesiei sale, a fost subiectul unor campanii online de abuz de gen, ameninţări şi hărţuire, care, de la un moment mai departe însemnau şi peste 90 de mesaje pline de ură pe oră care îi erau adresate prin intermediul platformei Facebook.
În acest an, Conferinţa dedicată Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, are loc, aşa cum, aminteam, la Windhoek, în Namibia, dar şi online, în perioada 29 aprilie – 3 mai, iar tema aleasă gravitează în jurul ideii că informaţia este strâns legată de binele public, de interesul public.
Ziua Mondială a Libertăţii Presei prilejuieşte ocazia de a informa cetăţenii asupra cazurilor de încălcare a libertăţii presei – un moment de reamintire a faptului că în zeci de ţări ale lumii publicaţiile sunt cenzurate, persecutate, suspendate sau închise, iar jurnaliştii, editorii şi publiciştii sunt hărţuiţi, atacaţi, arestaţi şi chiar ucişi.
Această zi este un prilej pentru a încuraja şi dezvolta iniţiative în favoarea libertăţii de expresie şi de a consolida statutul libertăţii de expresie în întreaga lume, este o oportunitate pentru a reaminti guvernelor din întreaga lume nevoia de a-şi respecta angajamentele privind libertatea presei şi o zi de reflecţie în rândul profesioniştilor din media asupra implicaţiilor libertăţii de expresie şi a eticii profesionale.
Este un moment de reamintire a sacrificiului acelor jurnalişti care şi-au pierdut viaţa în apărarea libertăţii de expresie şi a exercitării profesiei lor.
Atentatele de la Paris, din 2015, atunci când mai mulţi jurnalişti ai publicaţiei Charlie Hebdo au fost ucişi, au reaprins o polemică puternică asupra nivelului până la care ar trebui să ajungă libertatea de exprimare. Se pun, în mod legitim, mai multe întrebări: cine poate stabili dacă un desen este sau nu defăimător ? Poate stabili anumite limite un comitet de autoreglementare? Pot fi stabilite prin lege toate nuanțele unei fraze, astfel încât să nu apară abuzuri? Este nevoie de autocenzură?
Desigur răspunsurile la acest gen de întrebări nu pot fi identificate tocmai uşor, şi, mai ales nu pot fi universal-valabile.
Tocmai de aceea această zi ar trebui să prilejuiască şi găsirea unor soluţii oneste la toate aceste probleme, astfel încât să fie îndeplinite două condiţii esenţiale ale profesiei de jurnalist: garantarea libertăţii de expresie şi evitarea abuzurilor ce pot decurge din aceasta.
Unul din principalele elemente de cuantificare a libertăţii de expresie la nivel mondial îl reprezintă Raportul anual al organizaţiei „Reporteri fără frontiere” (RSF) precum şi clasamentul pe ţări privind „Indicele libertăţii presei la nivel mondial” ce îl însoţeşte.
Conform organizaţiei „Reporteri fără Frontiere”, se constată înrăutăţirea globală a situaţiei privind libertatea presei, fapt explicat în primul rând prin oprimarea voită sau manipularea media în zone de conflict – se menţionează aici Ucraina, Siria, Irak, Sudan şi Teritoriile Palestiniene -, apoi numeroase state impun serioase limitări libertăţii presei în numele unei securităţii naţionale relativ greşit percepute.
Un mare minus în ceea ce priveşte libertatea de exprimare se înregistrează şi la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene, iar rapoartele RSF din ultimii ani oferă exemplul Italiei, ţară în care numeroşi jurnalişti au fost ameninţaţi de mafioţi, unii ziarişti au fost ucişi, iar altora li s-au înscenat procese în justiţie. De asemenea, este menţionată situaţia din Bulgaria, în care numeroşi jurnalişti care au investigat infracţiuni de ordin financiar au fost hărţuiţi şi intimidaţi, pe baza unor prevederi legislative abuzive.
În rapoartele RSF se mai arată că în multe din conflictele armate înregistrate pe parcursul anilor trecuţi, a avut loc şi un veritabil război al informaţiilor, astfel că, fără excepţie, părţile aflate în conflict au încercat să suprime sursele independente de informaţie sau să le influenţeze în prezentarea propagandistică a opiniei unei singure părţi.
În ceea ce priveşte pretextul siguranţei naţionale în îngrădirea libertăţii presei, sunt menţionate situaţiile întâlnite în sfera de influenţă a Rusiei, în Kazahstan, Egipt şi în Siria.
Spre exemplu în Rusia, în contextul războiului din estul Ucrainei şi al anexări Crimeei, autorităţile de la Moscova au adoptat o serie de acte normative care interzic în mod făţiş criticile, mai ales ale instituţiilor media, cu referire la probleme sensibile cum sunt încălcarea integrităţii teritoriale.
În Kazahstan a fost adoptată o reglementare care prevede posibilitatea cenzurii pe perioada unor conflicte sociale, act văzut şi ca o măsură de preîntâmpinare a unor proteste de felul celor înregistrate la Kiev cu peste un an în urmă.
Sub „umbrela” securităţii naţionale au fost adoptate legi ce limitează libertatea presei şi în Thailanda sau Egipt – ţară în care numeroşi jurnalişti au fost arestaţi.
În unele ţări s-au înregistrat represalii asupra jurnaliştilor care încercau să reflecteze obiectiv anumite mişcări de protest, atitudinile de intimidare mergând până la suprimarea fizică a gazetarilor. Astfel de situaţii s-au întâlnit în Ucraina, în Turcia, după lovitura de stat eşuată din anul 2016, în cazul altor manifestaţii din Venezuela, Bahrein sau Hong Kong.
Chiar şi în SUA, considerată democraţie veritabilă, au fost înregistrate presiuni şi chiar arestări de scurtă durată ale jurnaliştilor, în cazul atitudinii poliţiştilor legate de situaţia din localitatea Ferguson, de acum câţiva ani, o acţiune care a încălcat flagrant libertatea de exprimare.
Un puternic motiv de îngrijorare îl reprezintă activitatea din ce în ce mai vizibilă a unor grupări criminale sau teroriste, cum sunt „Statul Islamic” în Siria sau Irak, „Boko Haram” în Nigeria, numeroase grupări islamiste din Libia şi alte state din regiune, dar şi grupări de gherilă din Columbia sau Mexic. Toate acestea este cert că nu agreează în niciun fel libertatea de exprimare şi nu se dau în lături de la atacarea jurnaliştilor, mulţi dintre aceştia sfârşind tragic în încercarea de a respecta libertatea de expresie.
În fine, în clasamentul ţărilor, conform indexului libertăţii presei, în 2019, Norvegia este considerată ţara în care libertatea de exprimare este cea mai ridicată, pe următoarele locuri situându-se, aproape ca în fiecare an Finlanda şi Suedia.
Ţări fruntaşe sunt şi Olanda, Danemarca, Noua Zeelandă, Costa Rica, Elveţia, Irlanda, etc.
Spre exemplu, România se afla, în 2016, pe locul 49 în acest clasament, în creştere cu trei poziţii faţă de anul precedent, cele mai mai scăderi în acest top fiind înregistrate de Polonia, cu o puternică degradare a libertăţii presei, şi o scădere de 29 de locuri, şi mai ales Tadjikistan şi Brunei, cu scăderi de 34 de locuri.
Cele mai problematice ţări în privinţa libertăţii presei erau, în 2016, Sudan, Vietnam, China, Siria, Turkmenistan, Coreea de Nord şi Eritreea.
Potrivit clasamentului libertaţii presei în lume – ediţia 2018, publicat la 25 aprilie 2018, România ocupa locul 44, urcând două locuri faţă de anul precedent, şi cinci locuri faţă de 2016, clasându-se chiar în faţa Statelor Unite, aflate pe poziţia 45.
Clasamentul anului 2018 era condus de Norvegia, urmată de Suedia – primele două păstrându-şi poziţiile din 2017 -, Olanda, Finlanda şi Elveţia, iar cele mai problematice ţări în privinţa libertăţii presei sunt Sudan (locul 174), Vietnam (175), China (176), Siria (177), Turkmenistan (178), Eritreea (179) şi Coreea de Nord (180).
În ediţia curentă a clasamentului, cea mai vizibilă creştere a libertăţii presei este înregistrată în Gambia (locul 122, în creştere cu 21 de locuri) şi în Coreea de Sud (locul 43, în creştere cu 20 de locuri), iar cea mai mare scădere a libertăţii media este prezentă în Mauritania (locul 72, în scădere cu 17 poziţii) şi Malta (locul 65, în scădere cu 18 locuri), aceasta din urmă fiind, în toamna anului 2017 scena uciderii celei mai cunoscute jurnaliste de investigații, Daphne Caruana Galizia, care a fost omorâtă după explozia unei bombe plasate sub mașina ei. Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, a devenit celebră după ce a publicat o serie de articole în care îl acuza de corupţie chiar pe premierul maltez Joseph Muscat.
În clasamentul mondial al libertății presei pe 2019, dat publicităţii la 18 aprilie, România a căzut trei locuri, până pe poziția a 47-a din 180 de țări, după Botswana și Tonga, dar înaintea Statelor Unite. Pe primele trei locuri se regăsesc, aşa cum aminteam, Norvegia, Finlanda și Suedia, în timp ce Franța se află pe 32, iar SUA pe 48-în scădere cu trei locuri.
Raportul organizației Reporteri fără Frontiere evidențiază între altele multiplicarea cazurilor de cenzură politică, precum și o autocenzură în creștere în redacțiile din România.
Pe harta lumii, numai 24% din cele 180 de țări și teritorii studiate prezintă o situație “bună” sau “mai curând bună” pentru libertatea presei, față de 26% în 2018.
Activităţile îndreptate împotriva jurnaliștilor, chiar ura la adresa acestora, este promovată în unele țări chiar de către liderii politici, şi face parte dintr-un climat de creștere continuă a pericolelor la adresa jurnaliştilor, aducând cu ele şi un sentiment de teamă în rândul acestora.
Raportul arată şi că, venirea unor noi guverne a adus un suflu proaspăt în privinţa libertăţii presei în anumite state: Malaysia (locul 123, +22 de locuri), în Maldive (locul 98, +22), în Etiopia (locul 110, +40) sau în Gambia (locul 92, +30).
Indicele libertății presei din anul 2021 arată că jurnalismul este blocat complet sau parțial în 73% din cele 180 de țări din clasamentul organizației Reporteri fără frontiere, iar Norvegia este pe primul loc pentru al cincilea an consecutiv în clasamentul libertății presei, fiind urmată tot de țări nordice, Finlanda, Suedia și Danemarca
Doar 12 dintre cele 180 de țări ale Indicelui (7%) pot pretinde că oferă un mediu favorabil jurnalismului, iar în Uniunea Europeană și în Balcani actele de violență la adresa jurnaliștilor s-au dublat față de anul 2020.
Datele relevă un nivel îngrijorător de neîncredere publică față de jurnaliști, 59% dintre respondenții din 28 de țări spunând că jurnaliștii încearcă în mod deliberat să inducă în eroare publicul, raportând informații despre care știu că sunt false. În realitate, pluralismul jurnalistic și reportajele riguroase servesc la combaterea dezinformării și a „infodemiei”, inclusiv a informațiilor false și înșelătoare.
În plină pandemie, sunt menţionate câteva elemente ale relaţiei autorităţi centrale – presă, despre modul în care media caaută să facă lumină în privinţa ştirilor false.
Președintele brazilian Jair Bolsonaro al Braziliei și președintele Nicolás Maduro al Venezuelei au promovat remedii nedovedite din punct de vedere medical împotriva Covid-19, însă afirmațiile lor false au fost dezmințite de jurnaliștii de investigație din mass-media din ţările respective.
Autorităţile iraniene au intensificat controlul asupra știrilor și au intentat procese împotriva jurnaliștilor pentru a slăbi capacitatea presei de a analiza statisticile publicate privind Covid-19, iar în Egipt, guvernul președintelui Abdel Fattah Al-Sisi a interzis publicarea oricăror statistici legate de pandemie, care nu provin de la Ministerul Sănătății.
Aşa cum aminteam, Norvegia este pe primul loc pentru al cincilea an consecutiv, chiar dacă mass-media sa s-a plâns de lipsa accesului la informațiile de stat despre pandemie, fiind urmată de Finlanda, Suedia se află pe locul trei, iar Danemarca pe locul 4, clasamentul demonstrând succesul statelor nordice în susținerea libertății presei.
Germania a coborât 2 locuri, până pe 13, după ce jurnaliștii au avut de suferit de pe urma susținătorilor teoriei conspirației în privinţa pandemiei, iar SUA se află pe locul 44, în contextul în care în ultimul an al lui Donald Trump la Casa Albă, atacurile asupra jurnaliștilor li media, în general, s-au intensificat.
Cel mai rău stau, în clasamentul libertăţii presei, China (177), care continuă să ducă cenzura activității pe internet, supravegherea și propaganda la niveluri fără precedent, ultimele locuri fiind ocupate de Turkmenistan, Coreea de Nord şi Eritreea, ţara în care nu există practic ideea de libertate a presei.
În 2021, România se situează pe locul 49, în scădere cu o poziţie faţă de anul 2020, fiind menţionate din nou, multe situaţii de cenzură şi auto-cenzură ale media din ţara noastră.
