Ziua Mondială a Libertăţii Presei

În întreaga lumea este marcată astăzi Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Cu acest prilej sunt aduse în actualitate problemele cu care se confruntă jurnaliştii.
Reporter: Proclamată în 1993 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, Ziua Mondială a Libertăţii Presei aduce în atenţie presiunea la care sunt supuşi unii jurnalişti, care doresc să informeze corect publicul despre aspectele vieţii. Oficialităţi europene susţin că libertatea presei este ameninţată în prezent, atât în ţările dezvoltate, cât şi în zonele de conflict, iar nu de puţine ori, cei care luptă pentru informarea obiectivă şi imparţială a oamenilor sunt asasinaţi. Potrivit observatorului UNESCO, de la începutul anului trecut au fost ucişi 76 de jurnalişti în întreaga lume, iar mulţi alţii au fost arestaţi, hărţuiţi sau ameninţaţi cu moartea. Înaltul reprezentant pentru politică externă al Uniunii Europene, Josep Borrell, a subliniat, într-un mesaj, că este deosebit de îngrijorătoare şi violenţa de gen împotriva femilor care exercită această profesie. Borrell a mai spus că Uniunea Europeană va continua să acţioneze împotriva dezinformării şi va căuta modalităţi de a sprijini financiar presa independentă. În România, libertatea de exprimare este garantată prin Constituţie, iar cenzura de orice fel este interzisă./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI 3 -mai