COMUNICAT

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă, marți, încheierea sezonului de încălzire 2020 – 2021, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioada.

Astfel, începând cu data de 4 mai 2021 sunt iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti.

Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00“. De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților acestor instituții.

Pentru informaţii suplimentare, clienții au la dispoziţie numerele de telefon 0800. 820.002 şi 031-9442.