Oamenii de ştiinţă polonezi au descoperit că o mumie egipteană despre care se credea în mod eronat că ar fi fost un preot, este de fapt prima mumie a unei femei însărcinate cunoscută în lume. Mumia cu o vechime de 2.000 de ani a ajuns prima dată la Varşovia în 1826 şi a fost expusă drept un preot egiptean, la Muzeul Naţional, până acum câţiva ani. Oamenii de şţiinţă care au scanat mumia au fost surprinşi să descopere că aceasta nu avea penis şi că, de fapt, trupul era al unei femei tinere, cu păr creţ, lung până la umeri, despre care se crede că ar fi fost membră a societăţii de elită din Teba antică. Spre finalul proiectului, un cercetător a studiat o radiografie a corpului şi a realizat că avea în faţă un picior mic, aflat în abdomentul femeii./aionita/rcostea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 aprilie