Realizator: Ministerul de Interne a organizat o dezbatere privind circulaţia pe drumuri publice. Evenimentul, organizat în sistem de videoconferinţă, pune în discuţie un act normativ care schimbă Codul Rutier. Comisarul şef Maria Dragnea din partea IGPR ne spune câteva dintre noutăţile pe care le aduce noul act normativ:
Maria Dragnea: Noua interdicţie introdusă în cazul circulaţiei pietonilor, respectiv interdicţia de a efctua alte activităţi de natură a distrage atenţia atunci când pietonul se angajează în traversarea drumului public. În practică s-a constatat că pietonii au tendinţa de a utiliza mai ales anumite dispozitive tehnice mobile, aspect care influenţează atenţia acestora, punându-şi siguranţa în pericol. Un alt aspect de noutate este reglementarea posibilităţii de a obţine istoricul sancţiunilor abaterilor. În prezent, în HG fiind trecută expres obţinerea exclusiv a punctelor de penalizare aplicate conducătorilor auto. Urmare acestei reglementări, în baza prevederii din HG, conducătorii auto vor putea solicita toate abaterile, care sunt implementate în Registrul Naţional privind Permisele de Conducere.
Realizator: Potrivit poliţiştilor rutieri, anul trecut, din cauza indisciplinei pietonilor s-au produs peste 1.000 de accidente grave soldate cu decesul a aproximativ 400 de persoane şi rănirea gravă a altor 700./lcoman/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 mai)