Mai multe cazuri de COVID-19 au fost confirmate într-o tabără de alpinişti de pe vârful Dhaulagiri, în Nepal

Cel puţin 19 persoane au fost evacuate joi dintr-o tabără de alpinişti din Nepal, după ce au fost confirmate mai multe cazuri de COVID-19. Mingma Sherpa, preşedintele agenţiei de şerpaşi Seven Summits Treks, a declarat că patru alpinişti au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus la baza de pe Dhaulagiri, al şaptelea cel mai înalt vârf din lume. Mingma Sherpa a adăugat că alţi 12 alpinişti aflaţi în tabără păreau să fie în bună stare de sănătate, dar au fost şi ei evacuaţi pentru a fi testaţi după ce au început să tuşească. Expediţia, alcătuită iniţial din 32 de alpinişti străini şi 40 de şerpaşi, va continua, a mai spus Mingma Sherpa. Purtătorul de cuvânt al armatei nepaleze, generalul de brigadă Shantosh Ballave Poudyal, a declarat că trei persoane care se ocupau cu igienizarea şi curăţarea taberei au fost testate pozitiv pentru coronavirus, unul fiind evacuat miercuri, iar ceilalţi doi urmând a fi evacuaţi după ce se vor linişti condiţiile meteorologice./mbaciu/pvelisar

(CNN INTERNATIONAL – 6 mai)