O nouă reuniune a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate este programată mâine, de la ora 11:00. Ar urma să fie analizate propuneri de relaxare în ceea ce privește sectorul HoReCa și evenimentele publice și private cu participarea persoanelor vaccinate, după cum a declarat recent premierul Florin Cîțu. El a spus, ieri, că în opinia sa, este normal ca o parte din restricții să fie ridicate de la 1 iunie pentru cei care se vaccinează. Propunerile sunt să avem în nunți, botezuri și concerte cu persoane vaccinate, a mai declarat premierul. O altă propunere ce va fi analizată mâine prevede ca în birouri să nu se mai poartă mască, dacă toate persoanele sunt vaccinate. Toate măsurile de relaxare ar urma să intre în vigoare doar dacă până la sfârșitul acestei luni vor fi 5 milioane de romani vaccinați.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 mai)/denisse