Luni, 10.05.2021, încep lucrările la structura de rezistență a podului peste pârâul Azuga
Încep lucrările la structura de rezistență a podului peste pârâul Azuga, situat pe DN1, km 135+332, localitatea Azuga, județul Prahova, în data de 10.05.2021.
Reabilitarea Podului de la Azuga reprezintă o prioritate de siguranță rutieră.
Podul de la Azuga a fost construit în 1936, iar ultima consolidare s-a făcut în urmă cu 24 de ani. Între timp, fluxurile de trafic au crescut considerabil.
Reamintim că tranzitarea punctului de lucru pentru vehiculele având masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone este interzisă, conform informațiilor transmise anterior de CNAIR. Consultările pe această temă cu transportatorii s-au desfășurat pe o perioadă de circa 5 luni.
Se exceptează de la aplicarea restricției vehiculele deţinute sau utilizate în baza unui drept legal de către serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aşa cum sunt definite în Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare si cele destinate prin construcție asistenței medicale de urgență și de prim ajutor.
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor menționate anterior, între Ploiești si Brașov, va fi deviată pe DN1A, pe ambele sensuri, pe traseul: DN1 – DN1A Centura Ploiești – DN1A – Intersecția DN1A cu DN1 Săcele.
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, între Ploiești și punctul de lucru (km 135+332) se va desfășura pe DN1 conform reglementărilor legale în vigoare (O.M.T. – M.A.I. nr. 647 – 127/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu mtma ≥ 7,50 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane pe DN1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov și O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare).
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, între Brașov și punctul de lucru (km 135+332) se va desfășura pe DN1 conform reglementărilor legale în vigoare (O.M.T. – M.A.I. nr. 647 – 127/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu mtma ≥ 7,50 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane pe DN1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov și O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare).
Termenul-limită de finalizare a lucrărilor este 15.12.2021, însă, în urma unor discuții aplicate cu antreprenorul, se vor face demersuri pentru încheierea mai rapidă a acestora.
În zona lucrărilor, circulația vehiculelor având masa totală maximă admisă mai mică de 7,5 tone se va face după cum urmează:
ETAPA I – se va închide partea stângă a podului existent, urmând ca circulația pe direcția Ploiești – Brașov să se realizeze pe un pod metalic provizoriu (situat pe partea dreaptă a podului existent), iar circulația pe direcția Brașov – Ploiești se va devia pe partea dreaptă a podului existent;
ETAPA II – se va închide partea dreaptă a podului existent, urmând ca circulația pe direcția Ploiești – Brașov să se realizeze pe podul metalic provizoriu (situat pe partea dreaptă a podului existent), iar circulația pe direcția Brașov – Ploiești se va realiza pe partea stângă a podului existent;
ETAPA III – se va închide partea stângă a podului existent pentru așternere strat de uzură. Circulația pe direcția Ploiești – Brașov se va devia pe podul metalic provizoriu (situat pe partea dreaptă a podului existent), iar circulatia pe direcția Brașov – Ploiești se va devia pe partea dreaptă a podului existent;
ETAPA IV – se va închide partea dreaptă a podului existent pentru așternere strat de uzură. Circulația în ambele sensuri se va desfășura alternativ pe banda stângă;
ETAPA V – se va închide total podul existent urmând ca circulația să se desfășoare alternativ pe podul metalic provizoriu.
CNAIR S.A.