Lavrov a acuzat SUA și UE de răspândirea totalitarismului

Moscova consideră inadmisibile încercările făcute de SUA și UE de răspândire a totalitarismului în afacerile mondiale, a declarat ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, la ședința online a Consiliului de Securitate al ONU. El a arătat că un exemplu al unui asemenea fel de acțiuni sunt sancțiunile unilaterale ilegale, „impuse fără niciun temei juridic internațional”. „În condițiile pandemiei acest gen de restricții scad semnificativ posibilitățile unora dintre țările în curs de dezvoltare de a contracara răspândirea infecțiilor”, a arătat ministrul rus de externe. Țările occidentale încearcă să oprească formarea unei lumi policentrice, a spus Lavrov. El a explicat că în acest scop „este promovat conceptul așa-numitei ‘ordini bazate pe reguli'”, gândită ca substitut al dreptului internațional. Aceste reguli sunt elaborate în formate închise, după care sunt impuse tuturor celorlalți, a subliniat ministrul rus de externe. „Rusia face apel la toate statele să se conformeze necondiționat scopurilor și principiilor Cartei ONU atunci când își construiesc propriul curs politic extern, asigurând respectarea egalității suverane a statelor, neamestecul în problemele lor interne, soluționarea litigiilor prin mijloace politice și diplomatice, renunțarea la amenințarea cu forța sau la utilizarea acesteia”, a spus Lavrov. Moscova consideră că sunt dăunătoare orice acțiuni care nu respectă Carta ONU și au ca scop uzurparea procesului de luare a hotărârilor, a subliniat Lavrov./snicolau/sdm2
(www.ria.ru – 7 mai)