Creşte numărul victimelor, în urma unei serii de explozii, la o şcoală din capitala afgană, Kabul

Mai multe explozii au vizat, sâmbătă, o şcoală din capitala afgană, Kabul, provocând moartea a cel puţin 40 de persoane şi rănirea altor câtorva zeci, majoritatea elevi, a declarat un oficial de rang înalt al Ministerului de Interne. Oficialul a declarat pentru Reuters, cu condiţia anonimatului, că cele mai multe victime sunt elevi ai şcolii Sayed ul Shuhada. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian, a afirmat că 25 de persoane au decedat, însă nu a specificat cauza deflagraţiei sau ţinta acesteia. Ghulam Dastagir Nazari, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a declarat că 46 de persoane au fost duse la spital, până acum. Kabul se află sub alertă maximă, din luna aprilie, de când Washingtonul a anunţat planuri de a retrage trupele americane până la 11 septembrie, oficialii afgani afirmând că talibanii şi-au intensificat atacurile în întreaga ţară. Atacul de sâmbătă nu a fost revendicat de nicio grupare. Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a negat implicarea grupării insurgente şi a condamnat atacul. Atacul a avut loc în partea de vest a capitalei afgane, un cartier majoritar şiit, care a fost atacat frecvent de militanţii grupării Stat Islamic, în ultimii ani./mbrotacel/csimion

REUTERS – 8 mai