Manifestări dedicate Zilei de 9 mai

Numeroase ceremonii au avut loc astăzi la București și în toată țara dedicate Zilei de 9 mai când este marcată proclamarea independenței de stat, în anul 1877, victoria coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Istoria, cultura și valorile europene au fost sărbătorite și în județul Dâmbovița, prin mai multe evenimente.

Reporter: Anda Ștefan – Ansamblul brâncovenesc de la Potlogi a găzduit ceremonialul schimbului gărzii, o punere în scenă inedită asemănătoare celor care se făceau în secolul al XVII-lea realizată acum de străjerii Gărzii Cetății Făgăraș. Orchestra simfonică Muntenia a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița a susținut un recital cu cele mai frumoase opere ale clasicilor muzicii simfonice. Tot astăzi în Piața Tricolorului din Târgoviște a avut loc un flash-mob urmat de momente artistice susținute de membrii Orchestrei Simfonice Muntenia și Corala „Appassionato”. Manifestările au fost organizate de Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița./lalexandrescu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai