Numărul zimbrilor din sud-estul Munților Făgăraș a crescut la 24

Numărul zimbrilor din sud-estul Munților Făgăraș a crescut la 24, după ce activiștii de mediu de la Fundația Conservation Carpathia au adus în România încă patru exemplare. Programul de reintroducere a zimbrilor în această regiune a început anul trecut, pentru a asigura înmulțirea lor optimă în libertate. Fundația a eliberat primele șapte exemplare anul trecut, în apropierea Masivului Piatra Craiului. Coordonatorul programului, Adrian Aldea, spune că unii zimbri au fost dotați cu colare cu transmitere GPS, pentru a vedea ce habitate preferă, cum interacționează cu animalele sălbatice și dacă se apropie sau nu de comunitățile locale, transmite reporterul RRA, Bogdan Isopescu./eradu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 9 mai)