Un nou record de vaccinări s-a înregistrat ieri în țara noastră într-o singură zi: peste 110.000 de persoane au primit, fie prima doză, fie au făcut rapelul. Foarte mulți românii s-au vaccinat la maratoanele special organizate în acest weekend. În capitală s-au imunizat peste 10.000 de oameni la cele două centre, de la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie și continuă până mâine dimineață, la ora 8:00, însă voluntarii implicați în proiect nu vor pleca până când nu vor fi vaccinați toți cei care așteaptă la rând. Adriana Turea a fost la maraton și relatează:
Reporter: Sunteți prietene? Aţi venit să vă vaccinaţi?
-: Da.
Reporter: Ce v-a făcut să veniţi la vaccinare?
-: Am considerat că este mai bine pentru noi, pentru sănătate, pentru … și să scăpăm de aceste măști, ca să nu le mai purtăm. Cât timp gândim toți la fel și suntem uniți eu zic că o să fie bine.
-: Mă gândesc împreună la sănătatea mea, a familiei, am un copil și nu vreau să îl expun la virus, sper să ne reluăm viaţa cât mai repede.
-: Oamenii sunt foarte receptivi, în principiu foarte entuziasmați de ideea asta de maraton și cred că este o oportunitate excelentă pentru un număr foarte mare de persoane să se poată să se vaccineze într-un timp foarte scurt și fără programare. Poate pentru mulți ăsta îi rămân impediment, dar acum nici măcar asta nu mai este o scuză.
Reporter: Cu cine am stat de vorbă?
-: Corina Cucu, medic rezident.
Raluca Ghionaru, medic primar medicină de familie: Vrem să ieşim cu toţii din situația asta, mie mi-este dor să-mi strâg prietenii în brațe și apropiații. Îmi este dor să călătoresc și singura ieșire pe care o văd în situația asta este vaccinarea. Deja s-au vaccinat numeroase persoane, s-a constatat cât de important este, în țările în care vaccinarea a ajuns la cote importante măsurile s-au relaxat foarte tare. Cu alte cuvinte, ar trebui să învățăm din exemplul acestor țări și să ne vaccinăm cât mai mulți, cu încredere, cu încredere în personalul medical care este vaccinat în proporție de peste 90%. Dacă noi nu am pățit nimic, cu siguranță nu vor păți nimic nici dumnealor./eradu/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai