Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale Radioului şi Televiziunii publice pentru anii 2017, 2018 şi 2019, decizie care declanşează automat demiterea consiliilor de administraţie ale celor două instituţii. Preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, reprezentant al USR PLUS, a remarcat faptul că posturile RADIO ROMÂNIA au înregistrat şi în 2019 cel mai mare număr de ascultători de pe piaţa radio şi au ocupat cea mai mare cotă de piaţă, dar consideră că în actuala conducere nu se regăsesc profesionişti. Din opoziţie, liderul de grup al PSD din Senat, Lucian Romaşcanu, a afirmat că recunoaşterea performanţelor SRR dovedeşte că actuala putere doreşte să schimbe conducerea celor două instituţii doar din motive politice. Reporterul RRA Alina Stănuţă precizează că în următoarea perioadă conducerea celor două instituţii va fi asigurată de către un director general interimar cu un mandat de cel mult şase luni, iar parlamentul urmează să valideze tot marţi propunerile pentru ocuparea acestor funcţii./lcoman/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)