„Dacă Uniunea Europeană va uita de Balcanii de Vest va genera mai multă intoleranță și mai multe conflicte” – a declarat la Podgorica președintele Muntenegrului, Milo Djukanović, după discuția cu președintele Ungariei, János Áder. „Din păcate, constatăm că în ultimii ani a fost ”secetă” când discutăm despre politica de extindere. Într-un fel, este o surpriză dacă avem în vedere că politica de extindere a fost considerată mult timp cea mai de succes politică a UE, iar când mai aveam un pas până la încheierea procesului de unificare a Europei s-a ajuns la oboseala despre care am discutat mult timp și apoi la o încetinire a acestui proces” – a declarat Djukanović, adăugând că această abordare a UE a condus la o scădere a euro-entuziasmului în regiune. „În schimb, se observă interesul geostrategic pentru Balcanii de Vest al unor state terțe, care profită de absența UE” – a declarat Djukanović./rmihaj/ilapadat
(www.b92.net – 11 mai)