Realizator: Primarul general al capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a semnat contractul cu „Astra” Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie, valoarea acestuia fiind de circa 200 de milioane de euro. Contractul include şi servicii de mentenanţă pe perioada garanţiei, iar firma va asigura şi şcolarizarea personalului care va opera tramvaiele:
Nicuşor Dan: Sunt bucuros, pentru că facem un pas înainte în modernizarea transportului public şi segmentul de tramvai este de departe cel mai rămas în urmă. Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, adică în august 2022, urmând ca, începând din acel moment al livrării prototipului să fie furnizate patru tramvaie în fiecare lună. Este vorba de tramvaie cu lungimea de 36 de metri, adică tramvaie mari, cele care sunt potrivite pentru Bucureşti.
Realizator: Primăria capitalei nu are fonduri în acest an şi pentru modernizarea căii de rulare a tramvaielor. Un km ar costa aproximativ şapte milioane de euro, iar lungimea liniilor, care ar avea nevoie de reparaţii, este de aproximativ 50 de km – a informat reporterul RRA Atena Teognoste./lcoman/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)