Vicepremierul Dan Barna, reclamat pentru posibila săvârșire a unor fapte de natură penală

Realizator: Două sesizări ale Departamentului de Luptă Antifraudă au intrat luni pe rolul DNA cu privire la presupuse nereguli legate de derularea a două proiecte finanțate cu fonduri europene – anunță Direcția Națională Anticorupție, după ce într-un articol de presă se afirmă că vicepremierul Dan Barna ar fi printre persoanele reclamate pentru posibila săvârșire a unor fapte de natură penală. DNA precizează că cele două documente se află în procedură de înregistrare și repartizare, astfel că în acest moment nicio persoană nu are calitatea de suspect sau de inculpat. Reporterul RRA Diana Surdu amintește că într-o anchetă jurnalistică din 2019 erau lansate acuzații privind fraude și conflicte de interese în activitatea unei companii fondate de liderul USR. Dan Barna spune că nu există nici o faptă care să îi fi fost comunicată sau care să fi fost reținută în ceea ce îl privește.
Dan Barna: Sunt foarte liniştit din acest punct de vedere, pentru că nici nu există vreo faptă penală în ceea ce înseamnă activitatea mea din perioada de dinainte de politică şi de asta îmi doresc foarte mult ca aceste verificări să ajungă la un final, să primească rezoluţiile corespunzătoare şi să încheiem această poveste că evident, dacă se va porni o urmărire penală împotriva mea, mă voi retrage. Principiile pe care le susţin, fără penali în funcţii publice, le susţin în continuare şi este o valoare şi un crez cu care am venit în politică şi cu care o să continuu să fac politică./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)