În total, 262 de biserici din Transilvania, Partium și Banat vor fi renovate datorită sprijinului fnanciar acordat de statul ungar, în valoare de 3.332 de miliarde de forinți, a declarat pentru Agenția de Presă MTI secretarul de stat responsabil pentru relaţiile cu cultele şi minorităţile în cadrul Oficiului premierului ungar, după întâlnirea care a avut loc joi, la Oradea, cu capii bisericilor maghiare istorice din România și cu liderii politici maghiari din Transilvania. Miklós Soltész a precizat: În cadrul programului promovat de Guvernul de la Budapesta cu privire la reabilitarea bisericilor vor fi renovate 1.800 de biserici cu aproximativ 26 de miliarde de forinți. Dintre aceste biserici aproximativ 400 de află dincolo de granițele Ungariei, din care 262 în România. Secretarul de stat a subliniat că congregațiile pot aplica pentru cel mult pentru 15 milioane de forinți și că doar proiectele incomplete nu au fost susținute./rganciu/csimion
MTI – 13 mai