Actriţa care va fi protagonista primului film realizat în spaţiu va efectua antrenamente dure, înainte de plecarea la bordul ISS

Actriţa din Rusia, Iulia Peresild, care va fi protagonista primului film realizat în spaţiu, va efectua antrenamente dure, înainte de plecarea ei la bordul Stației Spațiale Internaționale, ISS, pentru a filma pelicula „Provocarea”. Actrița Iulia Peresild și regizorul rus Klim Şipenko au fost selectați pentru primul film realizat în spaţiu ”Provocarea”, realizat la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), a anunţat Serviciul de presă al Roscosmos.
„Pe baza unor rezultate în urma testelor şi a unei selecții medicale şi psihologice riguroase și a unui casting, s-a decis recomandarea Iuliei Peresild și a lui Klim Şipenko pentru a face parte din echipa principală de filmare, iar Alena Mordovina și Aleksei Dudin vor face parte din echipajul de rezervă”, susţine Roscosmos, în comunicatul remis presei. După cum se mai menționează în comunicat, începutul expediției la bordul vehiculului de transport Soiuz MS-19 este programat pentru data de 5 octombrie, iar lansarea va avea loc de pe cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, închiriat de Rusia pentru lanzări spaţiale.
„Instruirea specială pentru participanții la acest proiect cultural spaţial ar urma să înceapă nu mai târziu de 1 iunie”, a declarat corporația de stat Roscosmos. „Aceștia vor trebui să fie supuși testelor pe o centrifugă de laborator spaţial şi la bancul de vibrații. În timpul antrenamentelor, ei vor zbura cu un avion turboreactor, ale cărui comenzi sunt identice cu cele ale unei navete spațiale. Vor urma zile lungi de pregatire fizică și psihologică”, anunţă Roscosmos. Trebuie menţionat că Agenţia Spaţială Rusă Roscosmos își antrenează viitorii astronauți în Centrul Spațial din Oraşul Stelelor, Zvezdnîi Gorodok, de lângă Moscova. De asemenea, sunt planificate zboruri de familiarizare și de antrenament pe un avion cu gravitație zero și antrenamente cu parașuta. Pe de altă parte, una dintre cerințe este ca cei selectaţi să știe foarte bine să înoate. Ei vor fi rugați să parcurgă înot mai multe lungimi de bazin, fără oprire. După această probă, vor trebui să înoate aceeași distanță într-un costum de zbor. Ei vor fi supuşi unor situaţii limită, pe care vor fi nevoiți să le execute la bordul unei nave spațiale, vor participa la simularea unor condiții limită pentru astronauți și vor fi învăţaţi cum să folosească comenzile unei nave, vor fi antrenaţi pe un simulator folosit pentru antrenamentul astronauților care se pregătesc pentru ieșirea propriu-zisă în spațiu, în afara navei. În luna septembrie 2020 a devenit cunoscut faptul că Roskosmos, Channel One și Studioul Yellow, Black and White vor realiza un lungmetraj în spațiu, pentru prima dată în istorie. Rusia va trimite o echipă în spațiu pentru a turna acolo primul film./vdraguta/atataru

www.russian.rt.com – 14 mai