Diferenţa dintre actualul conflict israeliano-parestinian și cele precedente constă în aceea că acum nu mai există un „proces de pace” la care s-ar putea întoarce – scrie portalul american Slate. Israel şi Palestina se află în pragul războiului total. Pe teritoriul palestinian şi-au pierdut viaţa mai mult de 80 de persoane. În Israel sistemul antirachetă Iron Dome (Cupola de fier) a interceptat majoritatea rachetelor trase din Fâşia Gaza către oraşele israeliene, dar şi aşa atacurile palestinienilor s-au soldat cu cel puţin şase victime.
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu problemele din Israel, poate părea că şi acest conflict este unul dintre cele care apar din când în când pe fondul disputelor istorice, religioase, culturale dintre evrei şi arabi. Însă demolările sistematice din Ierusalimul de est, preluarea imobilelor deţinute de palestinieni (în mod mai mult sau mai puţin legal) de către evreii colonialişti fac parte dintr-o campanie bine planificată a statului evreu. În jurul moscheei al-Aqsa, de multă vreme au avut loc conflicte violente. Situaţia a escaladat rapid şi există pericolul că se va repeta războiul din Gaza din anul 2014. Cu toate acestea, mai există şansa unui armistiţiu şi speranța că lumea îşi va reveni la status quo-ul de dinaintea conflictului. Pentru problema de fond – găsirea unui statut pentru comunitatea palestiniană care să-i mulţumească atât pe ei cât şi statul evreu – însă pe termen scurt nu se poate găsi o soluţie durabilă şi calvarul evreilor şi palestinienilor va continua.
Un alt motiv pentru care actualul conflict nu seamănă cu cele precedente este schimbarea contextului internaţional. Diplomaţia israeliană a reuşit în ultimii ani să-și normalizeze relaţia cu mai multe state arabe, cum sunt Iordania, Emiratele Arabe Unite, Bahrain – ca să amintim doar câteva. Concomitent cu acest proces organizaţia palestiniană Hamas s-a izolat din ce în ce mai mult. Liderul considerat mai moderat al autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas are 85 de ani şi în ultimii 15 ani nu s-au organizat alegeri pentru funcţia sa. Iranul – pentru a-şi extinde influenţa în zonă – finanţează organizaţiile musulmane extremiste din zonă, cum sunt Jihadul Islamic, Hamas şi Hezbollah. În acest context Hamas s-a radicalizat pentru a recuceri solidaritatea lumii arabe şi pentru a prelua conducerea autorităţii palestiniene.
Pe de altă parte, până acum procesul de pace s-a bazat pe Acordul din Oslo încheiat cu 30 de ani în urmă şi care a pornit de la premiza că soluţia este crearea a două state separate, cel israelian şi cel palestinian. Acum însă constatăm – şi conflictul actual dovedeşte acest lucru – că liderii Hamas nu agreează această soluţie, aceștia construindu-și popularitatea în continuare pe o politică confruntativă cu Israel.
Guvernarea Biden din Statele Unite, precum şi forţele politice de centru stânga din lume încă sprijină ideea celor două state, dar şi ei încep să-şi piardă încrederea în viabilitatea acestei soluţii. Institutul Carnegie Endowment într-un studiu publicat recent a somat administraţia Statelor Unite să caute o soluţie bazată pe drepturi în care prioritatea să fie respectarea drepturilor palestinienilor şi evreilor şi nu menţinerea procesului de pace şi găsirea unor soluţii pe termen scurt. O asemenea abordare ar fi un răspuns cel puţin parţial la alianţa fostului preşedinte american Donald Trump şi premierului israelian, Benjamin Netanyahu. Planul lui Trump de a da o autonomie limitată palestinienilor este mort în faşă, din moment ce Washingtonul şi-a mutat ambasada în Ierusalim – scrie studiul citat. Guvernul Biden a încercat să şteargă urmele politicii lui Trump în Orientul Apropiat, însă a evitat măsurile provocatoare ca de exemplu relocarea ambasadei la Tel-Aviv. Joe Biden însă îşi păstrează o anumită distanţă faţă de Netanyahu. În primul său discurs mai amplu despre politica externă a Statelor Unite nu a menţionat sprijinirea Israelului. Nu a nominalizat încă un ambasador pentru Israel şi nu a deschis consulatul din Ierusalim pe care Trump l-a închis. Se pare că Biden doreşte să scoată Statele Unite din conflictele din Orientul Apropiat tocmai pentru a putea să se concentreze asupra altor priorităţi asiatice mai importante pentru Washington. Se pare că noua conducere a Americii nu doreşte să se angajeze în acest conflict alături de procesul de pace, din moment ce nici guvernul israelian nu pare că urmăreşte acest obiectiv. Problema însă nu este doar Netanyahu. Nu doar el, dar şi principalii săi contracandidaţi: Naftali Bennett, Avigdor Liebermann şi chiar şi actualul ministru al apărării, Benny Ganz, care conduce o alianţă de centru stânga sunt adepţii politicii de colonizare. În aceste condiţii, chiar dacă Netanyahu va fi schimbat, politica acestuia de a schimba raporturile etnice în anumite zone nu se va încheia. În consecinţă: un guvern israelian, care nu doreşte un compromis în chestiunea colonizării, o autoritate palestiniană care îşi pierde rapid legitimitatea în favoarea radicalilor violenţi, într-un context internaţional în care nimeni nu doreşte să intervină în favoarea soluţiilor paşnice, face ca orice speranţă de a încheia rapid şi durabil acest conflict să fie iluzorie.
Székely Ervin, RADOR – 14 mai
