Sindicatul Medicilor din Japonia a adresat un apel autorităților țării prin care cere anularea Jocurile Olimpice și Paralimpice, în legătură cu situația epidemică dificilă, care s-a creat în sistemul japonez de sănătate din cauza pandemiei de COVID-19, informează postul nipon de televiziune NHK.
După cum relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, cu referire la NHK TV, Sindicatul Medicilor a depus o solicitare oficială în acest sens la Ministerul Sănătății din Japonia. Reprezentanţii medicilor au specificat că şi în cazul în care Jocurile Olimpice se desfășoară fără spectatori, zeci de mii de sportivi și însoțitori ai acestora vor sosi în Ţara Soarelui Răsare, ceea ce reprezintă o amenințare serioasă şi va duce la creșterea numărului de infecții cu SARS-CoV-2. ”Medicii și asistenții medicali cu greu fac faţă unui proces atât de important cum este vaccinarea, din cauza solicitării lor excesive, iar pentru a face voluntariat la Jocurile Olimpice nu vor mai dispune de timp”, citează agenția, declaraţia preşedintelui Sindicatului Medicilor din Japonia, Naoto Ueyama. În luna aprilie, mai mult de două treimi dintre rezidenții Japoniei au votat în favoarea anulării sau amânării JO, care urmează să se desfășoare la Tokyo în vara anului 2021, fiind amânate din 2020./vdraguta/ilapadat
(www.russian.rt.com – 14 mai)