Realizator: Masca nu mai este obligatorie de sâmbătă în spații deschise, cu mici excepții – este una din măsurile de relaxare luate de guvern în contextul scăderii numărului de cazuri de coronavirus. Ce alte decizii a mai luat executivul aflăm de la reporterul RRA Andrei Șerban.
Reporter: Masca se poartă în piețe, târguri, staţiile mijloacelor de transport în comun și în spațiile închise. Au mai fost eliminate interdicția de a circula noaptea și obligativitatea ca operatorii economici să închidă la ora 21:00, după cum precizat premierul Florin Cîțu.
Florin Cîțu: Se stabilește programul restaurantelor, barurilor, cafenelelor și teraselor în intervalul orar 5-24, se creează posibilitatea ca în spațiile deschise competițiile sportive să se poată desfășura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Reporter: Guvernul a mai hotărât şi să clasifice ţările pe trei liste: verde, galbenă şi roşie.
Raed Arafat: Dacă este în zona codului galben nu intră în carantină dacă persoana este vaccinată sau prezintă un test PCR din ultimele 72 de ore. Dacă este în zonă roşie atunci fie persoana este vaccinată, fie intră în carantină. Deci, acolo testul nu mai scuteşte de carantină. Asta este diferenţa între zona roşie şi zona galbenă.
Reporter: Măsurile adoptate vineri sunt valabile până la 1 iunie, când este posibil să fie adoptate alte relaxări./rpatulea/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 mai)