Un consilier al Guvernului britanic avertizează că varianta indiană a coronavirusului ar putea deveni predominantă în Marea Britanie

Un consilier științific al Guvernului britanic a declarat pentru BBC că varianta coronavirusului depistată inițial în India ar putea deveni în curând tulpina predominantă în Marea Britanie. În contextul în care Anglia se pregătește pentru noi relaxări ale restricțiilor, începând de luni, prof. John Edmunds a precizat că această variantă așa-zisă indiană se răspândește pe întreg teritoriul Marii Britanii, însă vaccinul pare să fi eficient în privința acesteia. Consilierul științific britanic a menționat că mai sunt necesare informații cu privire la tulpină./cstoica/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 mai)